- Publicat de: ePitești
- 7-11-2016, ora 15:02
- Justiție
DA SAU NU? ZILE DE LIBERTATE PENTRU PUȘCĂRIAȘI
Da sau nu? Zile de libertate pentru pușcăriași. Ministrul Justiției, Raluca Prună, a motivat astăzi proiectul de lege prin care autoritățile vor ca deţinuţii care își execută pedeapsa în condiţii necorespunzătoare să primească pentru fiecare 30 de zile câte 3 zile de libertate. Zilele respective li s-ar scădea din pedeapsă, urmând ca astfel să iasă mai devreme din penitenciar față de cuantumul inițial al pedepsei.
Citiți și: Argeș. Elevi de la „Brătianu” au mers la închisoare„Eu am explicat că, cel puţin din 2012, de când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o decizie cvasi pilot în cauza Iacob-Stanciu, România este în situaţia în care trebuia să adopte nişte măsuri. Avem exemplele unor alte state, parte la convenţie, care sunt şi state membre, Italia, Ungaria, Bulgaria, care au adoptat măsuri de recurs compensatoriu bănesc, însă numai după pronunţarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei decizii pilot.
Noi suntem înainte de decizia pilot şi trebuie să recunoaştem că avem condiţii precare în penitenciare şi am creat acest cadru, un tip de recurs care nu e bănesc, dar care, în fond, poate fi evaluat în bani: la fiecare 30 de zile primeşti 3 zile câştig. E un tip de compensare pe care persoana deţinută în condiţii precare o poate primi.
Citiți și: Trai de barosani pentru deținuți!Societatea trebuie să înţeleagă că toţi cei care trec printr-un penitenciar şi îşi execută o pedeapsă sunt persoane care au greşit, dar că scopul fundamental al pedepsei sunt îndreptarea şi reîntoarcerea în societate. Sper ca în acest an în care am tot vorbit despre condiţii precare şi despre sistemul penitenciar din România societatea să devină mai tolerantă şi să înţeleagă că aceştia sunt semenii noştri şi că statul român are faţă de ei o obligaţie. Plus de asta, statul român mai are obligaţia, care este cuprinsă într-o strategie care premerge mandatului meu, de reintegrare socială a acestor persoane. Sper ca societatea să îi primească bine şi fără prejudecăţi pe aceşti oameni.”, a declarat astăzi Raluca Prună.
Precizările au fost făcute în contextul în care Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege prin care deţinuţii care execută pedeapsa în condiţii necorespunzătoare să primească pentru fiecare 30 de zile câte 3 zile de libertate. Iată mai exact ce propune ministerul.
„(1) În vederea acordării liberării condiționate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei într-un spațiu necorespunzător, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 zile executate în spațiul necorespunzător, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată.
(2) În sensul prezentului articol, se consideră cazarea unei persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate într-un spațiu necorespunzător, cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 3 mp/deținut, care se calculează prin împărțirea suprafeței totale a camerei de deținere la numărul de persoane cazate în camera respectivă, indiferent de dotarea spațiului respectiv, potrivit evidențelor proprii fiecărui loc de deținere.”