Suntem mai saraci ca in `89

În ultimii doi-trei ani, campaniile electorale s-au transformat în ample deturnări de fonduri publice, în special din partea partidelor aflate la guvernare, iar alegerile au devenit adevărate câmpuri de bătălie date între armatele politice: mita electorală a devenit ceva fără de care nu se poate, iar disciplina la care este supus electoratul a atins cote nebănuite. Într-atât încât românii te întreabă “cât dai ca să te votez”, unii, iar ceilalţi au devenit adevăraţi ultraşi. Undeva, ieşiţi din ecuaţia strategiei politice, au rămas cei mulţi, românii care nu votează, dar şi care nu contează.

Timp de 20 de ani, reformele care au vizat privatizarea, ulterior descentraliarea, sistemul medical şi mai ales sistemul de învăţământ au fost făcute cu mare grijă. Din privatizări s-au obţinut fie averi incomensurabile la preţuri de nimic, fie comisioane la negru imense. Prin descentralizare, iată, şi avem aici exemplul termoficărilor, dar şi mai nou, al spitalelor, se încearcă transmiterea cheltuielilor unor organisme energofage, lăsate în pragul falimentului, în cârca comunităţilor locale. Marile reforme din sistemul medical nu au adus nimic nou: dotarea este insuficientă, finanţarea abia dacă mai permite supravieţuirea, datoriile sunt cu grămada- pentru utilităţi, medicamente, furnizori, producători, farmacişti, importatori-, medicii au salarii dezastruoase, ca atare şi şpaga şi decăderea cadrelor medicale care au ajuns să condiţioneze actul medical de cadourile din partea pacienţilor. În învăţământ, în afară de modernizarea unor veceuri care altfel nu sunt racordate la apă sau la sistem de canalizare, ori de reabilitarea altor unităţi de învăţământ, dezastrul este total. Programa nu ţine cont de realităţile sociale şi economice, subfinanţarea este şi aici cronică, iar şcolile au devenit primul loc în care dezordinea îşi face cuibul. Am ajuns într-o ţară în care guvernanţii au ţinut, voit, educaţia pe ultimul loc. Oamenii needucaţi sunt mai uşor de manevrat, nu au spirit civic, nu au educaţia de a-şi apăra drepturile de cetăţeni. Tot aceşti oameni au şi un mod de viaţa total dezechilibrat.

Ultimele generaţii nu vor mai prinde cu siguranţă noile graniţe ale vârstei pensionării. Uitaţi-vă la stilul de viaţă, uitaţi-vă la ce mănâncă copii noştri. Vor ajunge toţi în spitalele care vor deveni hoteluri ale “grădinii carpatice” ale Udrei. Un om educat, are o altfel de viaţă, deci ajunge mai rar în spital. Iar în urmă cu doar câteva zile, preşedintele le spune cetăţenilor să plece din ţară, după ce i-a mai şi dojenit, că vor să trăiască bine! Aceste vorbe le spune preşedintele României românilor, în 2010! În 1989, Ceauşescu îşi închisese graniţele pentru a-şi proteja sistemul şi a-şi păstra ceierele. După Revoluţie, creierele României au avut tendiţa să revină în ţară. Acum, în 2010, trebuie să plece? A cui o fi vina, vă puteţi întreba? Şomajul creşte, pe hârtie scad cheltuielile cu administraţia publică, dar cresc cele sociale, salariile sunt tăiate, impozitarea este din ce în ce mai excesivă, investiţiile ocolesc România, privaţii dau faliment, iar la anul începem să plătim ratele la împrumutul de până acum. După un an de acord cu FMI, România are cu aproape 250.000 mai mulţi şomeri şi datorii ce vor apăsa pe umărul plătitorilor de taxe. Vă imaginaţi vreo secundă că va fi mai bine? Aceasta este situaţia unui management total deficitar al unei crize şi al lăcomiei prea mari a celor de la putere. Conform unui raport al Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii, aflat sub egida Academiei Române, în 2010, trăim mai prost decât în 1989! Studiul aminteşte şi metafora lansată de preşedintele Băsescu, cea a slabului care duce în spinare obezul şi spune că România are un stat prea mic în raport cu economia sa. Inegalitatea socială e mai mare decât înainte de 1989, spune studiul.”Statul român cheltuieşte pentru domeniul social proporţia cea mai mică, nu numai în raport cu PIB, dar şi ca pondere din buget: 36,5% faţă de 55,9% media UE. Este deci o politică de distribuţie a bugetului în defavoarea sectorului social. Reacţia guvernării actuale a României este din nou inversă, încercând să echilibreze bugetul prin tăieri masive în zona socială: salarii în educaţie, sănătate şi asistenţă socială, pensii şi alte beneficii sociale ale unor grupuri cu risc social ridicat. Cei din zona socială suportă masiv costul crizei”, se menţionează în studiu. Deşi în spaţiul public se dezbate ideologic în sensul unui stat mai redus, totuşi deja avem un stat redus, chiar cel mai redus din Europa, argumentează studiul.
”În România anilor 1998-2009, ponderea veniturilor publice s-a aflat, în medie, la 32,8% din PIB, iar ponderea cheltuielilor la 36,1% din PIB. Aceasta ne plasează pe ultimul, respectiv penultimul loc în Europa (după Irlanda). România nu are un stat prea mare, raportat la mărimea economiei, ci, dimpotrivă, este statul cel mai mic din Europa, la mare distanţă de media statelor europene, susţine studiul Academiei. Statele care reuşesc să colecteze resurse la buget sunt statele puternice, cu economii dezvoltate. Dacă România doreşte să se apropie de modelul de dezvoltare vest-european, va trebui să crească veniturile publice, iar nu să le scadă. Conform datelor, statele europene pot fi clasificate, în linii mari, în trei categorii: 1) cele cu venituri în jur de 50% şi peste din PIB şi cheltuieli de peste 50% (statele scandinave, Franţa, Austria, Belgia), 2) cele cu venituri de peste 39% din PIB şi cheltuieli peste 40% (o largă varietate, de la Germania la Bulgaria şi de la Marea Britanie la Polonia) si 3) state cu sub 40% din PIB venituri şi, de regulă, tot cu sub 40% cheltuieli (mai ales cele din est, din fostul bloc sovietic, între care şi România, dar şi Spania sau Irlanda)”, susţine cercetarea amintită. Statul român cheltuieşte pentru domeniul social proporţia cea mai mică, nu numai în raport cu PIB, dar şi ca pondere din buget: 36,5% faţă de 55,9% media UE, arată in studiu. Jurnaliştii de la The Wall Street Journal spun că România trece prin cea mai gravă recesiune din ultimii 60 de ani.

Publicaţia economică The Financial Times scrie despre eşecul Ministerului de Finanţe de la Bucureşti de a vinde obligaţiuni din cauza randamentelor ridicate cerute de investitori. The Wall Street Journal scrie că ţara noastră nu pare capabilă să treacă de cea mai severa recesiune din ultimii 60 de ani. Asta în ciuda împrumutului de 20 de miliarde de euro. Mă gândeam că poate ar fi util să aflaţi ce se întamplă în ţară şi din partea altora, nu doar a politicienilor şi a tonomatelor mogulilor…{loadposition inside}