Donaris 930 x 122

concediu_medical

Ce implicatii au astazi concediile medicale ?

După cum ştim cu toţii în ultimii ani sau eliberat în “exces” concedii medicale mai mult sau mai puţin reale din punctul de vedere al diagnosticelor stabilite, scopul fiind: fie o formă „mascată” de protecţie socială -pentru a prelungi şomajul tehnic- al medierii unui conflict între angajatori şi salariaţi, fie o etapă premergătoare pensionării.

Scenarul este simplu, medicul de familie sau medicul de specialitate după examinarea pacientului eliberează respectivul concediu medical, pe care acesta îl depune în termen de 5 zile la angajator, fie el cu capital de stat, spre exemplu: Consiliu Judeţean Argeş, Primăria din Piteşti, Universitate din Piteşti, Colegiul Naţional “Ion C. Brătianu” din Piteşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, etc. sau cu capital privat: Uzinele “Dacia- Group Renault” din Mioveni, SN Petrom SA sucursala Arpechim din Piteşti, etc.
Etapele de parcurs
Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator, la data stabilită de C.A.S. Argeş, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare, depun lunar pe suport hârtie şi în format electronic “Declaraţia privind evidenţa obligaţiilor de plată către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii”, însoţite de declaraţia privind evidenţa nominală a persoanelor beneficiare şi de exemplarul roşu al certificatelor de concedii medicale.
C.A.S. Argeş au obligaţia de a verifica şi valida datele cuprinse în respectivele înscrisuri. În cazul în care după validarea datelor se constată neconcordanţe care implică rectificarea lor, se va transmite angajatorilor o notificare. În termen de 5 zile lucrătoare de la data confirmării de primire a notificării, aceştia au obligaţia de a transmite declaraţii rectificative.
Pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizaţii achitate care depăşesc obligaţia lunară de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii, angajatorul depune la registratura C.A.S. Argeş o solicitarea scrisă, la care se ataşează Declaraţia privind obligaţiile de plată, pentru perioada anterioară pentru care se solicită restituirea.
Cererea va fi analizată de compartimentul de specialitate din cadrul C.A.S. Argeş, care va întocmi referatul de propunere spre aprobare a cererii de restituire sau, după caz, de respingere cu motivarea acesteia. Pe baza referatului aprobat se întocmesc: ordonanţarea de plată, ordinul de plată, borderoul ordinelor de plată. În termen de 30 zile de la depunerea cererii de restituire, C.A.S. Argeş va efectua plata sumelor aprobate.
Soluţii utile

Dar, toate aceste etape stabilite de legiuitor sunt pur teoretice, din următoarele motive: personal insuficient şi fonduri reduse. Ceea ce a dus la acumulări de documente neonorate şi datorii de plătit impresionante, care pot duce la depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani.
Şi atunci ce este de făcut ?. Inventarierea tuturor sumelor restante şi clarificarea angajatorilor care nu au depus cereri de restituire, precum şi afişarea acestor informaţii pe site-ul instituţiei. Aceste propuneri de măsuri le sunt recomandate şi angajatorilor, că de interesul este şi al lor.   
Demersuri legislative având ca temă modificarea cotei de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata acestor drepturi – de 0,85% – aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturile reprezentând indemnizaţia de şomaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit.
Viorel Crăciuneanu  
craciuneanu2002@yahoo.co.uk
{loadposition inside}

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90