pizzeria sapori  930 122

ecarisaj

APEL OFICIAL CĂTRE PITEȘTENII DIN CARTIERELE ORAȘULUI

De la începutul anului 2019 și până în prezent, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti, prin serviciul de ecarisaj, a capturat un număr de 1.265 de câini fără stăpân, informează Primăria.

Citiți și: Patimile unui părinte și lacrimile unui copil la FC Argeș

Câinii au fost prinși în urma monitorizării zilnice a zonelor de risc din acest punct de vedere (cartierele Craiovei, Trivale, Găvana, Prundu și Tudor Vladimirescu), dar și ca urmare a sesizărilor telefonice și scrise ale cetățenilor.

Maidanezii au fost preluați la adăpost, deparazitați, sterilizați, microcipați și introduși în Sistemul Național de Evidență-R.E.C.S., conform sursei citate.

Citiți și: Exclusiv. Pitești: Director, pensionat din Poliție! Cine îi ia locul

“În ultimii opt ani, de pe străzile Piteștiului au fost ridicați și preluați de adăpostul pentru maidanezi peste 12.000 de câini fără stăpân, dintre care niciunul nu a fost eutanasiat, majoritatea fiind adoptați (în special peste hotare).

Aceste acțiuni au dus la diminuarea problemei câinilor fără stăpân, deși abandonarea câinilor în Pitești de către persoane din alte localități continuă, situație agravată de nerespectarea de către cetățeni a hotărârii Consiliului Local care interzice hrănirea animalelor fără stăpân, deoarece hrănirea întreține comportamentul de dependență al acestora și de apărare a teritoriului”, atenționează Primăria Pitești.

În acest context, municipalitatea face din nou apel către piteșteni: „Revenim cu solicitarea de a nu hrăni câinii fără stăpân, această acțiune favorizând reproducerea sporită, cât și formarea haitelor”.

Sesizările cu privire la câinii maidanezi, dar și la un eventual comportament necivilizat al hingherilor pot fi făcute de cetățeni la numerele de telefon 0248.210.380 și 0733.030.350.

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90