930 x122 grota rece

contracte

licitatie

CONTRACTE SUBEVALUATE! O FIRMĂ SE ANGAJEAZĂ SĂ FACĂ PE BANI MAI PUŢINI LUCRĂRI IMPORTANTE ÎN PITEŞTI!

Autorităţile locale din Piteşti anunţă finalizarea procedurilor de evaluare, în sistem electronic, a unor proiecte cu finanţare europeană importante pentru municipiu şi care vor fi realizate cu fonduri europene. În două cazuri firma care a câştigat licitaţia a oferit un preţ care este cu mult sub cel evaluat în proiectul general.

Citiți și: Posibile licitații trucate la CNAIR

Până şi autorităţile locale au unele îndoieli cu privire la ofertele cu pricina, întrucât există riscul ca lucrările care vor fi realizate să fie unele de slabă calitate. Astfel, firma Marcus Trading a câştigat licitaţia pentru centrul cultural multifuncţional (viitorul sediu al Filarmonicii de la fostul cinematograf „București”) pentru un preţ de 4.600.000 de lei, în condiţiile în care valoarea iniţială a contractului era de 13.500.000 de lei. Asta înseamnă că firma respectivă şi asociaţii săi se angajează să facă sediul Filarmonicii cu doar 36,7% din suma prevăzută iniţial, ceea ce este fără precedent pentru Piteşti!

„Le-am atras atenţia celor de la această firmă, foarte serios, cu privire la riscurile pe care le implică o asemenea ofertă. Nu vrem să avem de-a face cu lucrări de slabă calitate. Ar trebui făcut ceva. În plus, fiind oferte atât de mici, se pierd şi din fondurile europene care fuseseră alocate”, spune Cornel Ionică, viceprimar al Piteștiului.

Citiți și: Secretomanie totală. Licitații de milioane de euro pentru noile uniforme ale polițiștilor

Aceeaşi firmă a câştigat şi licitaţia pentru extinderea şi reabilitarea termică a școlii Nr. 19 din Găvana, cu o ofertă de 5.300.000 de lei, în condiţiile în care valoarea iniţială era de 13.000.000 de lei!

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90