- Publicat de: ePitești
- 27-07-2020, ora 14:31
- Administrativ
(COVID-19) ÎN ARGEŞ VOM AVEA UN SET SUPLIMENTAR DE MĂSURI RESTRICTIVE
După cum v-am informat, prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, a anunţat că nu se va institui carantinarea zonală în nicio localitate din judeţ. În schimb, prefectul anunţă că autorităţile împreună cu specialiştii se vor reuni şi vor anunţa un set suplimentar de măsuri restrictive. Decizia va fi anunţată mâine, după şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
Citiți și: Noul ministru al Sănătăţii pregăteşte schimbarea măsurilor de carantinarePrintre măsurile noi introduse, ar putea fi vorba despre obligativitatea purtării măştii inclusiv în spaţii deschise, dacă sunt aglomerate. Se au în vedere şi evenimentele private care să se desfăşoare în condiţii speciale şi după un program strict.
„E clar că se formează aglomerări urbane care explică creşterea numărului de cazuri: în mijloace de transport public, în maxi-taxi, la terase, cluburi sau spaţii publice precum zonele centrale.”, a declarat Emanuel Soare.
Citiți și: LISTA ACTUALIZATĂ A STATELOR CU RISC EPIDEMIOLOGIC RIDICAT. CARANTINA, OBLIGATORIE LA INTRAREA ÎN ROMÂNIA„Nu ne dorim izolarea sau carantinarea niciunei localităţi pentru că, în sine, aceste măsuri nu pot fi decât o ultimă soluţie când toate celelalte vor fi eşuate. Accentuez asta în contextul în care vorbim de o pandemie dată de o boală infecţioasă care nu poate fi combătută decât prin nişte măsuri specifice, indiferent de starea în care ne aflăm. Cele mai importante, pe care toţi specialiştii le evidenţiază: trebuie să purtăm masca, să păstrăm distanţa şi să ne spălăm mai des cu apă şi săpun. Nu vrem să izolăm oamenii acasă, şi aceştia la finalul perioadei de carantină să nu fi învăţat nimic. Pentru a avea o şansă în plus, va fi o mobilizare mai mare a autorităţilor judeţene şi locale, a tuturor instituţiilor publice. În acest timp, sperăm ca populaţia va percuta şi va adopta aceste comportamente. Din feedback-ul adunat până la sfârşitul săptămânii trecute de la primari, de la cetăţeni, de la autorităţile din teren, nu avem date care să ne conducă către adoptarea acestei ultime măsuri. Mâine vom organiza CJSU, vom vedea şi datele de la DSP, alături de rapoarte. Urmează să decidem asupra unui nou set de măsuri restrictive.”, a mai declarat prefectul.