- Publicat de: ePitești
- 28-07-2020, ora 12:26
- Administrativ
VIDEO – OFICIAL: MASCA OBLIGATORIE ÎN SPAŢII DESCHISE ŞI PENTRU COPII DE LA 5 ANI
Autorităţile din Argeş, împreună cu specialişti DSP, au stabilit un set suplimentar de măsuri restrictive, valabile începând de mâine în tot judeţul.
Citiți și: CJSU Argeş, măsuri valabile acum în tot judeţulANUNŢUL PREFECTULUI (VIDEO)
Citiți și: Internări și intervenții chirurgicale suspendate în toată țaraPrintre măsurile noi introduse, este vorba despre obligativitatea purtării măştii inclusiv în spaţii deschise, dacă sunt aglomerate. Precizare: oriunde sunt mai mult de două persoane în acelaşi loc, se aplică această măsură
Toate persoanele cu vârsta peste cinci ani trebuie să poarte masca de protecţie în aceste condiţii.
Se au în vedere şi evenimentele private care să se desfăşoare în condiţii speciale şi după un program strict. În plus, se vor evita aglomerările în mijloacele de transport în comun.
Activitățile comerciale, inclusiv evenimentele private (și drive in) se încheie obligatoriu la ora 22.00 în timpul săptămânii, respectiv ora 23.00 în weekend. Sunt interzise dansurile/jocurile la orice eveniment (sunt permise doar pentru persoane din aceeași familie!). Târgurile şi piscinele rămân închise.
IMPORTANT! Nu se carantinează/izolează nicio localitate din Argeș, deocamdată!
(Foto: descriptiv)