Ministerul Dezvoltării a publicat recent în transparență decizională proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind reforma administrației, în varianta agreată la nivelul coaliției de guvernare.
Documentul prevede o serie de măsuri menite să reducă cheltuielile și să eficientizeze aparatul administrativ, atât la nivel central, cât și local.
Potrivit proiectului, administrația publică centrală va opera o reducere de 10% a posturilor ocupate și o diminuare cu 10% a cheltuielilor de personal. Măsura vizează creșterea disciplinei financiare și eficientizarea serviciilor publice.
„Măsurile propuse prevăd o administrație publică mai suplă și mai eficientă, mai multă descentralizare pentru autoritățile publice locale și sustenabilitate financiară pentru acestea. Prin aceste măsuri eficientizăm administrația publică centrală și serviciile publice oferite cetățenilor”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
- „Nebunie” privind consilierii locali din Pitești după legea incompatibilității! Mesaj clar de la primar
- De azi, 25 august, mii de consilieri locali și județeni sunt în incompatibilitate cu joburile la stat! Ce îi obligă noua lege să facă
- Mai puțini jandarmi la birouri, mai mulți pe teren. Planul Bolojan
În ceea ce privește administrația publică locală, proiectul prevede o reducere cu 30% din totalul posturilor aprobate, ceea ce ar conduce, la nivel național, la o scădere de aproximativ 10% a posturilor ocupate în ansamblul autorităților locale.
Cutremur în administrația publică! Mii de posturi vizate de reforma bugetarilor
Pentru anul în curs, considerat unul tranzitoriu, autoritățile locale vor putea aproba diminuarea cheltuielilor de personal proporțional cu numărul posturilor ce urmează a fi desființate.
Proiectul de OUG stabilește și domenii exceptate de la reducerea de personal: sistemul de învățământ și cultură, spitalele publice și serviciile de ambulanță, precum și structurile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, arată economedia.ro.
Totuși, pentru aceste sectoare sunt prevăzute măsuri compensatorii. Astfel, ar urma să crească vârsta de pensionare pentru militari, în sistemul de învățământ să fie redus sporul pentru doctorat, iar în sistemul sanitar să fie introdus un nou sistem de clasificare a spitalelor și un model de salarizare bazat pe performanță.
Conform documentului publicat, reducerile cheltuielilor salariale deja realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calcul la stabilirea țintei totale de diminuare de 10%.
Proiectul se află în dezbatere publică, urmând ca după parcurgerea etapelor procedurale să fie adoptat de Guvern prin Ordonanță de urgență.







![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)



