930×122 CAPRA 5

administrație

SE ANUNŢĂ PROTESTE!

Se anunţă proteste! Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) avertizează că angajaţii din administraţie vor declanşa proteste spontane.

Citiți și: Polițiștii amenință! Ce îi nemulțumește

„Într-o țară în care decizia Curții Constituționale nu este respectată de Guvernul acesteia, mai ales când se referă la drepturile fundamentale ale salariaților, eliminând discriminarea pe familii ocupaționale, nimeni nu trebuie să fie surprins de protestele spontane ale angajaților publici, beneficiari ai acestor drepturi!

Informăm opinia publică, dar și membrii Guvernului României, că angajații administrației publice, centrale şi locale, funcționari publici și personal contractual, în perioada imediat viitoare își vor arăta indignarea prin PROTESTE SPONTANE față de nerespectarea Deciziei CCR privind echivalarea salarială, dar şi față de nepăsarea guvernamentală în legătură cu regulile unui stat de drept.

Citiți și: Decizie majoră la Tribunalul Argeș. Se întâmplă de mâine!

Ne simțim datori să facem această informare văzând gradul de supărare al angajaților din sistemul instituțional al ANPC, care, în ciuda înțelegerii de care au dat dovadă în decursul timpului, au fost sfidați salarial şi exploatați profesional.”, anunţă Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici printr-un comunicat de presă transmis în urmă cu puţin timp pe adresa redacţiei noastre.

555×222  MAIA
HerasMed (570 x 90 px)