Nu ne trebuie oameni noi! Ați avut vreodată sentimentul că nimic nu s-a schimbat în locul în care v-ați născut și în care vă mai întoarceți din când în când? Aceleași locuri, aceleași figuri și foarte puține schimbări, și acelea doar de formă?

Eu mărturisesc că am, uneori, acest sentiment, când mă întorc în Pitești, dar întotdeauna reușesc să găsesc ceva nou sau ceva schimbat, nu neapărat în bine. Alta este, însă, situația atunci când citesc ziarele la rubrica de politică și administrație. Pentru că, deși în țară au apărut și continuă să apară partide noi, oamenii care contează cu adevărat sunt, de obicei, cam aceiași.

Da, e adevărat, avem un prim-ministru relativ necunoscut până la numirea sa în funcție, dar vedem cu ochiul liber că doamna Dăncilă este doar un alter-ego al șefului ei de partid. În rest, funcțiile importante din stat sunt ocupate de oameni pe care îi știm de multă vreme, poate de prea multă, cum ar fi cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, sau Victor Ciorbea, Avocatul Poporului.

Pe plan local, lucrurile nu stau altfel. Președintele CJ Argeș, Dan Manu, chiar dacă e la primul său mandat în funcție, este unul dintre cei mai importanți argeșeni de decenii bune, prin prisma carierei sale medicale. Unul dintre vicepreședinții săi, Ion Mânzână, are nu mai puțin de 22 de ani de când a devenit deputat pentru prima oară. Celălalt vicepreședinte, Simona Brătulescu, este probabil singurul demnitar argeșean relativ nou care are oarecare putere de decizie, prin prisma poziției din partid.

La Prefectură, atât prefectul Emilian Dragnea, cât și subprefectul Adrian Bughiu sunt oameni de partid cunoscuți de multă vreme. Iar dacă ne uităm la parlamentarii de Argeș, dintre cei 13, doar trei, Nicolae Velcea, Nicolae Grigorescu și Ionuț Moșteanu, sunt cu adevărat noi în politică.

În ceea ce privește primăriile, aici lucrurile sunt doar puțin schimbate, pentru că, dintre orașe, trei au primari mai vechi, Mioveniul, Costeștiul și Topoloveniul, în vreme ce restul au edili noi sau aproape noi, fiind vorba despre oameni cu cariere administrative serioase.

După o asemenea enumerare concluzia se impune: în politică și administrație, indiferent la ce nivel, ne place continuitatea. Votăm aceleași figuri, indiferent de ceea ce fac sau ceea ne nu fac.

Și aș îndrăzni să afirm că nu este doar vina partidelor, care au un sistem fie clientelar, fie doar complicat de promovare a oamenilor. Este, în principal, vina noastră, a alegătorilor, care, obișnuiți fiind cu consilierii locali, sau cu primarul, sau cu deputatul (când îl vedem, că de obicei are treabă în altă parte și vine doar în campanie), avem rețineri când vine vorba de oameni noi.

Ne este lene să vedem ce hram poartă candidații noi și să căutăm informații despre ei, așa că mergem în continuare pe mâna celor vechi. Sau, când vin oameni noi, îi votăm doar dacă sunt aduși de mânuță, ca la grădiniță, de șefii lor de partid, mult mai cunoscuți, care garantează pentru ei.

Cu alte cuvinte, nu ne trebuie oameni noi. Tocmai de aceea foarte proaspăta campanie lansată în România, dedicată exact acestui subiect, oamenii noi în politică, va eșua. Pentru că, deocamdată cel puțin, este inadecvată la realitățile României anului centenarului. Ar fi fost mai bună o campanie de educare a cetățeanului, să știe omul pentru ce votează pe cineva, ce face fiecare ales (sau, mă rog, ce-ar trebui să facă) și după aceea să vorbim de oameni noi.

• Distribuie:
• Distribuie
•