HerasMed (930 x 122 px)

antalya

PRIMARUL DIN ANTALYA VINE ÎN ARGEŞ

Conducerea Consiliului Judeţean Argeş a încheiat un parteneriat cu reprezentanţi ai administraţiei din Turcia. Parteneriatul prevede colaborarea dintre localități din Argeş şi municipalitatea Turkler la nivel economic, cultural, turistic și servicii pentru populaţie.

Citiți și: Îngrijorător ce s-a întâmplat cu argeșeanca dispărută în Turcia

În acest sens ar urma să fie realizate proiecte de dezvoltare locală, cu participarea unor societăţi de investiţii şi oameni de afaceri din cele două ţări. Nu vor fi neglijate nici întâlnirile şi schimburile de experienţă pe diferite teme şi organizarea de forumuri tematice, la care să participe aleşi politici români și turci.

În urma discuţiilor purtate cu partea turcă, s-a considerat oportună încheierea unui acord de colaborare între judeţul Argeş şi Uniunea Municipalităţilor din Bazinul Mării Mediterane, care să extindă posibilităţile de cooperare între cele două părţi. Aşa se face că în perioada 17-19 decembrie o delegaţie turcă, alcătuită din Hakan Tutuncu (preşedintele Uniunii), primarul din Antalya (Hayri Cavusoglu, consilier de stat la cabinetul primului-ministru turc), Huseyin Ince (secretar general), Adlihan Dere (consilier al preşedintelui Uniunii), Nurettin Uludag (şeful centrului coordonator al primăriilor din Antalya) și Gultekin Bursali (manager de presă), va desfăşura o misiune de lucru în România, din program făcând parte şi o vizită în Argeş pe 18 decembrie. (Foto: hakantutuncu.com)

Citiți și: Pitești. Medici de top din Turcia, la Spitalul Județean

Kaia 555×222
570×90 MAIA