Ce fac în situația în care am fost implicat într-un accident în care vinovatul are polița RCA la o societate de asigurare în insolvență sau am o asigurare CASCO la o societate de asigurare în insolventa și vreau să deschid un dosar de daună, deoarece am mașina lovită?
CE MĂSURI DE PROTECȚIE EXISTĂ PENTRU CONSUMATORI ÎN ACEASTĂ SITUAȚIE?
Pentru a proteja consumatorii de produse și servicii de asigurare, în România există Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor și are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător persoană juridică română.
Destinația principală a sumelor aflate la dispoziția FGA este plata către creditorii de asigurări a indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate în condițiile legii și a primelor datorate de asigurător pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut de lege (500.000 lei/creanță de asigurare).

CINE ESTE CREDITOR DE ASIGURARE ÎN RAPORT CU O SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN INSOLVENȚĂ?
Beneficiari sunt:
– persoana asigurată – persoana care are încheiat un contract de asigurare cu societatea insolventă
– un beneficiar al asigurării – o terță persoană căreia societatea insolvență ar fi urmat să îi achite sumele cuvenite, conform condițiilor prevăzute de contractul de asigurare, ca urmare a producerii riscului asigurat;
– persoana păgubită – persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, inclusiv RCA, acoperit de către societatea insolventă
– se include în această categorie și asigurătorul îndreptățit în baza legii să recupereze de la societatea insolventă sume plătite propriului asigurat atunci când a acoperit prejudiciile produse acestuia de către un asigurat al societății de asigurări intrată în insolvență
Website: cristinaletu.ro
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)










