pizzeria sapori  930 122

fuego

AU DAT IAMA CA TERMITELE ÎN MÂNCAREA DE LA CONACUL GOLEŞTI! VEZI GALERIE FOTO!

Imediat după festivităţile de acordare a titlurilor de cetăţean de onoare al judeţului şi de „Fiu al Argeşului şi Muscelului” autorităţile au dat startul unei petreceri câmpeneşti în grădina conacului Goleşti.

Citiți și: Mai bun nu se poate! Rapid și gustos, la un telefon distanță!

Foarte mulţi dintre cei care au venit să asiste la eveniment s-au aşezat la coadă la corturile la care urma să se împartă mâncare cu o jumătate de oră înainte de a fi dată „comanda” pentru masă. Unii au crezut că vor avea parte doar de mâncare de varză şi, văzându-i pe oficiali că deja mâncau mititei şi cârnăciori, au avut impresia că delicatesele din carne sunt numai pentru „cei mari”.

„Altădată ne-au dat şi nouă mici… Acum doar varză? E bătaie de joc!”, s-au plâns unii. Ulterior, însă, au aflat că mai trebuie să stea la o altă coadă pentru mici şi bere gratis, dar deja unii renunţaseră. Nemulţumiţi au fost şi pentru că la această ediţie a „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului” nu au cântat artişti cunoscuţi la nivel naţional, ci artişti din Argeş, dar le-a mai venit inima la loc atunci când pe scenă şi-a făcut apariţia Fuego. Organizatorii au pregătit mâncare pentru circa 5.000 de persoane, Mâncarea s-a terminat în mai puţin de o oră şi jumătate! Cine a dorit a putut să îşi cumpere de la standuri atât produse tradiţionale, cât şi mici, bere sau fructe.

Citiți și: Argeș. Alarmă generală! Ce s-a întâmplat cu frații dispăruți

Evenimentul de astăzi de la Goleşti marchează finalul celei de a opta ediţii a „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean şi instituţiile aflate în subordinea sa.

555×222  MAIA
570×90 MAIA