263×587-2 Grota Rece

PROIECȚIE DE GALĂ LA CINEMA TRIVALE CU LAURA COSOI (GALERIE FOTO)

La sfârșitul săptămânii trecute, actorii Laura Cosoi, Nicodim Ungureanu și Bogdan Stanoevici şi regizorul Cristian Comeagă au fost la Cinema Trivale din Pitești. Oaspeții au participat la proiecția de gală a filmului românesc “Cel ales”.

Filmul a fost bine primit de publicul piteștean. La finalul proiecției, cei patru au urcat din sală pe scenă și au răspuns întrebărilor venite de la spectatori.

Eurial 930 x 122 eurial
Posada Curtea de Arges 555×222

Altfel o prezență „exotică”, inclusiv în acest film protagonistă a unor scene fierbinți, Laura Cosoi a venit în Pitești îmbrăcată casual, astfel încât cu greu o distingeai prin mulţime. „De câte ori am văzut filmul, şi l-am văzut de câteva ori, m-am încărcat cu emoţiile publicului din sală. De fiecare dată descopăr şi eu filmul împreună cu spectatorii.“, a spus Laura Cosoi.

Actorii au oferit la final autografe și s-au fotografiat cu piteștenii veniți la Cinema Trivale la proiecția de gală a filmului “Cel ales”.

New Profesional Consult 570×90
263 x 587 eurial