EcoMoto 930×122

maria cristina letu

Dezmoștenirea copiilor

Ce este dezmoștenirea și cine poate fi dezmoștenit ?

Citiți și: Modalități de combaterea și înlăturare a situațiilor de alienare parentală

Dezmoștenirea este dispoziția testamentară prin care testatorul îi înlătură de la moștenire, în tot sau în parte pe unul sau mai mulți dintre moștenitorii săi legali.

Prin dezmoștenire, moștenitorii legali care nu sunt rezervatari (adică soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați – părinții defunctului) pot fi înlăturați de la moștenire cu desăvârșire, iar moștenitorii rezervatari pot fi dezmoșteniți din acea parte numită cotitate disponibilă.

Citiți și: Știți care sunt criteriile în funcție de care se stabilește competența instanțelor de judecată civilă?

Rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, cu alte cuvinte dezmoștenirea copilului este limitată și nu poate să opereze în totalitate.

Cu titlu de exemplu: dacă testatorul a dezmoștenit pe unul dintre cei doi copii, celălalt va culege nu ½ cât ar fi cules în cazul moștenirii legale ci ¾ din moștenire, 1/4 din moștenire fiind culeasă oricum de copilul dezmoștenit cu titlul de rezervă succesorală.

Cum se face dezmoștenirea și felurile acesteia

Dezmoștenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moștenire a unuia sau mai multor moștenitori legali.

Dezmoștenirea este indirectă când testatorul, fără să menționeze expres în testament înlăturarea de la moștenirea moștenitorilor legali, instituie alți legatari care să culeagă moștenirea, în tot sau în parte.

Dezmoștenirea sancțiune este acea dispoziție testamentară prin care testatorul prevede înlăturarea de la moștenire a acelor moștenitori care ar ataca testamentul sau dispozițiile testamentare cu acțiune în justiție.

Efectele dezmoștenirii

Prin dezmoștenire, moștenitorul legal pierde numai vocația concretă la moștenire dar nu și titlul de moștenitor.

Astfel fiind, în calitate de moștenitor legal poate cere anularea sau constatarea nulității dispozițiilor testamentare, revocarea judecătorească a testamentelor sau constatarea caducității lor, iar moștenitorii rezervatari pot solicita reducțiunea liberalităților excesive.

Moștenitorul legal dezmoștenit poate cere inventarierea și luarea măsurilor de conservare a bunurilor succesorale.

Nulitatea dezmoștenirii

Dispoziția testamentară prin care moștenitorii legali au fost dezmoșteniți este supusă cauzelor de nulitate absolută sau relativă prevăzute de lege.

Termenul de prescripție a dreptului la acțiune în anulare curge de la data la care cei dezmoșteniți au luat cunoștință de dispoziția testamentară prin care au fost înlăturați de la moștenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moștenirii.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90