pizzeria sapori  930 122

cj arges

Încep lucrările de reabilitare la un spital important din Argeș

Săptămâna viitoare încep lucrările de reabilitare a Spitalului de Recuperare Brădet. Unitatea sanitară, care se află în administrarea Consiliului Județean Argeș, va intra într-un amplu proces de reabilitare.

Citiți și: Pitești. News ALERT: S-a întâmplat astăzi la „Casa Albă”

Astfel, luni -19.04.2021, va începe execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții “Creşterea Eficienţei Energetice a Spitalului de Recuperare Brădet”. Proiectul depus de Consiliul Județean Argeș are o valoare totală de 4.273.336,36 lei. Acesta beneficiază de finanțare europeană prin Programul Operațional Regional 2014-2020, din care 3.160.266,77 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă solicitată, iar 1.113.069,59 lei este contribuția beneficiarului.

Citiți și: Primele microbuze electrice școlare ajung în Argeș: Peste 6000 de elevi vor beneficia

În cadrul proiectului se vor realiza lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire și furnizare a apei calde de consum, iluminat și ventilare, izolare termică la exterior, termoizolarea la exterior a pereților supraterani ai subsolului (soclu), termohidroizolarea terasei corpului anexă, a planșeului sub pod și izolarea termică a planșeului peste subsol. De asemenea, se va construi o scară pe structură metalică pentru evacuare în caz de incendiu.

Lucrările vor fi realizate în baza contractului încheiat cu ASOCIEREA SC ROLOPLAST TEHNOCONSTRUCT SRL și S.C EVOLUTION PROSERV SRL, având o durată de execuție de 5 luni.

Spitalul oferă și asigură asistență profilactică, curativă și de recuperare medicală, prin ambulatoriu integrat și prin spitalizare continuă.

Încă din anul 2010, ca urmare a transferului managementului asistenței medicale de la Ministerul Sănătății către autoritățile locale, spitalul a beneficiat de finanțare din partea Consiliului Județean Argeș atât pentru funcționarea unității sanitare la standarde de calitate cât și pentru îmbunătățirea condițiilor hoteliere.

„Sănătatea argeșenilor reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean Argeș”, transmite CJ Argeș, într-un comunicat de presă.

(Foto principal descriptiv: Ziar Gazeta de Cluj)

(Foto 2: Spitalul Brădet)

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570 X 90 CAPRA 3