EcoMoto 930×122

Seară boierească de muzică

Marţi seara ora 6, 9 octombrie, Conacul Dinu Lipatti de la Fundăţeanca, Leordeni. Aicialtam avut plăcerea  unui recital. de muzică de cameră.

Această oportunitate de a mă simţi precum boierii pe vremuri când Liszt venea pe la conacele moldo-munteneşti ne-au oferit-o Administraţia Fondului Cultural împreună cu Consiliul Judeţean Argeş.  Boierii care au mai finanţat această seară au mai fost Universitatea din Piteşti, şi Primăria Leordeni, PKF Consultor, Hotel Argeş, Radic Star, Star MD.

alt
Saviana Diamandi

Gazda noastră a fost doamna Saviana Diamandi, care ne-a prezentat programul

alt
Cristiana Mihart

serii, ne-a explicat ce este o suită, sau un potpuriu.

Pentru încălzire domnişoara pianistă ne-a oferit Balada a 4-a op. 57, în fa minor de Frederic Chopin, din repertoriul romantic şi apoi Chez Petrouchka din Trois movements de Petrouchka de Igor Stravinsky ipostaza sonoră a tablourilor lui Picasso. Aceste splendide piese au fost interpretat la pianul Bechstein care a aparţinut lui Dinu Lipatti.

altA urmat Florin Croitoru cu un recital de vioară extrem de complex. A început cu

alt
autorul

monumentul barocului Sonata nr.2 în la minor de J. S. Bach. Au urmat piese de virtuozitate Fritz Kreisler – Recitativ şi Scherzo,  Niccolo Paganini cu Capriciile 1, 17 şi 24, Nathan Milstein cu Paganiniana. Au urmat 2 transcripţii pentru vioară aparţinând lui Florin Croitoru Romanţa anonimăşi Asturias de Isac Albeniz. În final altă piesă de virtuozitate Nel cor piu’ non mi sento.

Seara boierească s-a sfârşit printr-o invitaţie la un pahar de vin şi o bucată de cozonac! Şi am băut un pahar de Fetească Regală de Ştefăneşti, din păcate inexistentă pe piaţa piteşteană.

alt
Florin Croitoru

Ce-ţi mai poţi dori decât revenirea în autocarul confortabil pus la dispoziţie de Consiliul

alt
Prietenul meu Radu Vişinescu

Judeţean Piteşti şi somnolenţa plăcută dată de gândul al muzica deosebită pe care am avut şansa s-o audiem!

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90