- Publicat de: Mădălina Nedelcu
- 1-11-2024, ora 13:12
- Știri, Știri
Pericole de Black Friday: Nu le cumpărați!
Pericole de Black Friday: Nu le cumpărați!
Citiți și: Pitești: Cea mai mare firmă de cursuri acreditate – Reduceri de Black Friday!Pe măsură ce Black Friday 2024 se apropie, programat pentru 8 noiembrie, directorul ANPC, Paul Anghel, a emis un avertisment adresat cumpărătorilor români.
Acesta atrage atenția asupra riscurilor asociate cumpărăturilor online.
Citiți și: Nu vă lăsați păcăliți de Black Friday!Într-o postare recentă pe Facebook, Anghel le-a recomandat românilor să fie prudenți și să verifice proveniența produselor și a comercianților.
„Atenţie la comercianţii şi pieţele online care nu au sediul în Uniunea Europeană! Unele produse comercializate de către aceşti comercianţi nu respectă normele de siguranţă pentru comercializarea în Uniunea Europeană. În plus, capacitatea autorităţilor europene de a interveni în protejarea intereselor consumatorilor este limitată, astfel încât nu puteţi fi siguri că veţi beneficia de drepturile prezentate mai sus, inclusiv dreptul de retur sau garanţie”, a precizat directorul ANPC, conform dailybusiness.ro.
În ceea ce privește garanțiile aplicabile produselor achiziționate de Black Friday, Anghel a explicat diferențele dintre garanția legală de conformitate și garanția comercială:
– Garanția legală de conformitate:
Este asigurată de vânzător și, în general, este de doi ani.
Totuși, pentru produse cu elemente digitale, cum ar fi televizoarele sau telefoanele, aceasta poate fi extinsă la cinci ani, în funcție de durata medie de utilizare a bunului.
Pericole de Black Friday: Nu le cumpărați!
– Garanția comercială:
Acest tip de garanție este oferită suplimentar de vânzător.
Poate fi de cinci ani pentru anumite electrocasnice sau chiar de zece ani pentru unele componente.
Aceasta le permite consumatorilor să obțină reparații, înlocuiri sau returnarea contravalorii, în cazul în care produsul nu respectă specificațiile.
Pentru a evita posibilele neplăceri, ANPC recomandă ca românii să achiziționeze produse de la comercianți de încredere, cu sediu în Uniunea Europeană.
De asemenea, cumpărătorii trebuie și să verifice detaliile legate de garanție.
Autoritatea subliniază că produsele achiziționate de la vânzători din afara UE pot să nu respecte standardele de siguranță și să nu ofere aceleași drepturi pentru consumatori.
Puteți adăuga comentarii la acest articol pe pagina de Facebook, AICI.
Foto: Descriptiv/stirileprotv.ro