263×587.jpg La COCOS

Poliţia, încă un „tun” în Piteşti, la domiciliul unui traficant de droguri

Poliţia, încă un tun în Piteşti, la domiciliul unui traficant de droguri.

A treia acţiune importantă a Poliţiei, după mega descinderile la nivel naţional şi percheziţiile la proxeneţi, aparţine BCCO Piteşti. Mascaţii au descins astăzi la domiciliul unui piteştean, suspectat de trafic cu droguri de mare risc.

Eurial 930 x 122 eurial
https://hevy.ro/ 555x222px

„Astăzi, 24 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, efectuează o percheziţie domiciliară, în municipiul Piteşti, într-o cauză în care se efectuează cercetări, faţă de o persoană bănuită, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

În fapt s-a reţinut că, persoana bănuită ar fi comercializat droguri de mare risc, respectiv cocaină și amfetamină, în municipiul Pitești și Câmpulung, potențialilor consumatori interesați, deplasându-se la aceștia adeseori cu o autospecială taxi, în diverse locaţii din municipiile amintite anterior.

De asemenea, de cele mai multe ori, persoana bănuită ar fi comercializat ilegal stupefiantele și la sediul unei spălătorii auto, pe care ar fi administrat-o în fapt.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești, va fi condusă, în vederea audierii, o persoană”, precizează IPJ Argeş.

(Foto: descriptiv)

570x90px https://hevy.ro/
263×587-2 Grota Rece