New Profesional Consult 930 x 122

aviz

lei-ron-bani

PROIECTUL PRIVIND FINANȚAREA PARTIDELOR A PRIMIT AVIZ FAVORFABIL ÎN SENAT

Comisia pentru administraţie publică și comisia pentru buget-finanţe ale Senatului au avizat favorabil propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor şi campaniilor electorale, propunerea iniţiată de Mircea Drăghici.

Citiți și: Total interzis! Amendă de până la 100.000 de lei!

Propunerea mai are nevoie de raportul pozitiv al comisiei juridice înainte să intre în dezbatere în plenul Senatului. Deputații vor avea, însă, ultimul cuvânt.

Semnată şi de liderii grupurilor PSD şi PNL din Parlament și dezbătută inclusiv cu Autoritatea Electorală Permanentă, inițiativa prevede o mai mare transparenţă în finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale. Potrivit proiectului, „acceptarea donaţiilor din partea altor state ori a organizaţiilor din străinătate, precum şi din partea persoanelor fizice care nu au cetăţenia română sau de către persoane juridice de altă naţionalitate decât cea română este interzisă”. Totodată, proiectul interzice finanţarea campaniei electorale de către astfel de persoane. Iniţiativa legislativă mai stipulează următoarele: „Partidele politice pot încheia împrumuturi numai prin acte autentice notariale, sub sancţiunea nulităţii absolute. Împrumuturile al căror obiect are o valoare mai mare de 400 de salarii de bază minime brute pe ţară se supun condiţiilor de publicitate”.

Citiți și: Alina Gorghiu pe făraș

De asemenea, propunerea prevede că în anul fiscal în care au loc mai multe alegeri generale şi/sau referendumuri naţionale donaţiile primite de la o persoană fizică pot fi de până la 400 de salarii de bază minime brute, la valoarea de la data de 1 ianuarie a anului respectiv, pentru fiecare campanie electorală sau campanie pentru referendum. În cazul persoanelor juridice limita este de 1.000 de salarii de bază minime brute.

„Proiectul poate aduce beneficii clare în privinţa aderării României la spaţiul Schengen prin îmbunătăţirea raportului MCV. În plus, România se va alinia la normele europene privind finanţarea partidelor politice, respectând recomandările GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupţiei), şi se va asigura o mai mare transparenţă, fiind eliminate fraudele în acest domeniu”, precizează Mircea Drăghici, parlamentar PSD de Argeș și chestor al Camerei Deputaților.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90