- Publicat de: admin
- 30-01-2015, ora 16:26
- Social
FOTOGRAF LA FEMININ
În vârstă de 17 ani, Gabriela Călinescu (foto 1) este elevă la Colegiul Naţional ,,Zinca Golescu’’ din Pitești. Are o pasiune mai puţin obişnuită pentru o fată: fotografia.
Citiți și: Primele FOTO-SPION din România, cu noul SUV de la DaciaDe unde pasiunea pentru fotografie?
-În urmă cu trei ani, ca majoritatea celor de vârsta mea, îmi doream să realizez cât mai multe poze. Prin urmare, un prieten de-al mamei mele mi-a oferit un aparat foto compact Nikon. După ceva timp, cu sprijinul părinţilor mei, mi-am achiziţionat un DSLR. O nouă lume s-a deschis în faţa mea, iar eu eram foarte entuziasmată. Îmi doream să descopăr cât mai multe lucruri. În aceşti ani am evoluat și mi-am dezvoltat tehnica, ceea ce mi-a adus numeroase beneficii.
Citiți și: (VIDEO) SERVICII FOTO/VIDEO ȘI MONTAJ LA PREȚURI AVANTAJOASECrezi că fetelor cu care lucrezi le este mai uşor atunci când fotograful este tot o femeie?
-Majoritatea celor cu care am colaborat mi-au spus că se simt în largul lor atunci când le fotografiază o femeie. Pentru a le face, însă, să se destindă trebuie să fii o fire sociabilă şi atentă la detalii.
Care este tipul de fotografie care îţi place cel mai mult?
-Fotografia de tip portret, deoarece poate exprima foarte multe sentimente.
Îţi mai aminteşti ce ai făcut cu primii bani câştigaţi din fotografiat?
-I-am păstrat, pentru că eram hotărâtă să îmi achiziţionez un alt obiectiv.
Te-ai gândit pentru ce facultate vei opta?
-Vreau să îmi continui studiile la Universitatea Politehnica din Bucureşti, aşa că fotografia va rămâne pentru ceva timp doar un hobby. (Foto: Facebook Monica Gabriela Photography)