930×122 CAPRA 5

prostituate

Argeş: Trei bărbaţi reţinuţi după ce au tâlhărit mai multe prostituate din judeţ

Trei bărbaţi reţinuţi după ce au tâlhărit mai multe prostituate din judeţ.

Citiți și: Argeș. Polițiștii, la vânătoare de femei „ușoare”!

În urma activităților desfășurate de polițiștii de investigații criminale din județele Argeș, Brașov și Dâmbovița, au fost identificați, reținuți și ulterior arestați preventiv, trei bărbați, bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie calificată.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie calificată, săvârșite în ziua de 11 și de 12 ianuarie a.c., asupra mai multor persoane vătămate, care practicau prostituția, în imobile închiriate, pe raza județului Argeș.

Citiți și: Iubirea pe bani l-a costat scump. Incredibil ce a pățit un bărbat

„În urma cercetărilor, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și al celor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, au fost identificați trei bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 33 de ani, toți din comuna Ulmi, județul Dâmbovița.

De asemenea, cei în cauză sunt bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni cu mod de operare similar, pe raza județulor Brașov și Sibiu.

În noaptea de 21 spre 22 ianuarie a.c., cei trei au fost depistați în flagrant delict, de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov în împrejurările săvârșirii unei infracțiuni cu același mod de operare, pe raza județului Vâlcea.

Ulterior cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind prezentați în fața instanței, care a dispus arestarea preventive pentru 30 de zile.

De asemenea, pentru administrarea probatoriului, în ziua de 25 ianuarie a.c., polițiștii au pus în executare mandatele de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Pitești și respectiv Judecătoria Brașov, iar cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Dâmbovița, au efectuat percheziții la domiciliile celor în cauză.

Cu această ocazie au fost descoperite și ridicate mai multe obiecte cu valoare probatorie.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale”, a transmis IPJ Argeş.

(Foto: descriptiv / Sursa foto: observatornews.ro)

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570×90 MAIA