Eurial 930 x 122

autostrada pitesti-sibiu

Autostrada spre Sibiu: Somație pentru constructorul secțiunii Pitești – Curtea de Argeș

Autostrada spre Sibiu: Somație pentru constructorul secțiunii Pitești – Curtea de Argeș

Citiți și: Despăgubiri record pentru exproprierile de pe Autostrada Pitești-Sibiu. Cine sunt marii câștigători

Stadiul lucrărilor la secţiunea 5 (Potești – Curtea de Argeș) din Autostrada Sibiu-Piteşti a ajuns la 15%, iar constructorii trebuie să recupereze întârzierile pentru ca traficul să se deschidă în anul 2025, a scris sâmbătă pe Facebook, Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Pentru finalizarea secţiunii 5 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti (Curtea de Argeş-Piteşti), constructorul trebuie să folosească peste 4 milioane de metri cubi de material de umplutură. Acest tip de material este exploatat acum din două gropi de împrumut, iar în perioada imediat următoare va fi deschidă şi cea de a treia exploatare, a menţionat Pistol.

Citiți și: Spectacol în construcții pe Autostrada Pitești-Sibiu: Grinzi de 70 de tone ridicate ,,la cer”

La ora actuală constructorul italian (care a primit deja un certificat negativ intermediar pentru întârzieri) are mobilizate în şantier peste 900 de lucrători şi 300 de utilaje.

Lucrările pe care le efectuează acum sunt armarea şi cofrarea elementelor de structură, turnare beton, aşterne şi compactare terasamente, relocarea şi protejarea utilităţilor.

„Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 15%, iar constructorul mai are de recuperat din întârzierile înregistrate faţă de graficul de lucrări, pentru care a primit certificatul negativ intermediar. Mai ales că mai are doar 3 ani până când, conform contractului trebuie să finalizeze lucrările. Circulaţia trebuie să fie deschisă în anul 2025, iar constructorul (WEBUILD) trebuie să fie conştient de acest lucru!”, a mai scris şeful CNAIR.

 

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)