263×587 grota rece

Schimbări majore privind actele de stare civilă!

Schimbări majore privind actele de stare civilă!

Cererile privind actele civile vor putea fi depuse la oricare serviciu de evidență a persoanelor sau primărie, a decis Guvernul.

930X122 MAIA
Eurial 555 x222

Regulile privind emiterea și conținutul actelor civile, adică a celor de naștere, căsătorie sau deces, au mai fost modificate în luna mai, când, printre altele, s-a stabilit că plastifierea acestor acte duce la anularea lor și că părinții nu mai pot pune copiilor câte prenume vor, ci doar trei.

Cetățenii vor putea depune cererile în materie de stare civilă la oricare serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor sau primărie. În text e subliniat faptul că acest lucru va fi posibil „de la data asigurării, la nivel naţional, a infrastructurii informatice necesare”.

Astfel, fie că vorbim despre cererile de înscriere a modificărilor intervenite în statutul civil sau cu privire la nume ori ca urmare a rectificării actelor de stare civilă, produse în străinătate, precum și cu privire la regimul matrimonial ales în fața autorităților/ instituțiilor străine ori cererile de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă, depunerea lor se va face la oricare serviciu de evidență a persoanelor sau primărie din țară.

În plus, pentru a facilita obținerea documentelor de stare civilă și reducerea timpului necesar pentru asta, autoritățile vor să stabilească competența de soluționare a cererilor în materie de stare civilă pentru serviciul public de evidență a persoanelor sau primăria la care se va depune cererea.

În fine, prin proiect se stabilește un termen de 30 de zile pentru întocmirea actului de naştere în situația declarării tardive a copilului, dar nu mai târziu de un an de la naştere.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263 x 587 eurial