Colegiul Prefectural al județului Argeș s-a reunit în ședință ordinară vineri, 27.08.2021, sub conducerea prefectului Emilia Mateescu. Pe ordinea de zi a fost supusă dezbaterii şi activitatea desfășurată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş. Având în vedere că pe 13 septembrie începe anul școlar 2021-2022, s-a prezentat situația învățământului argeșean la început de an școlar.
„S-a precizat că, la nivelul județului Argeș, unitățile școlare sunt pregătite pentru începerea noului an școlar, iar începând cu data de 01.09.2021 se vor face inspecții în teritoriu pentru a se verifica în fapt situația unităților școlare.
Totodată, a fost supusă discuțiilor și ipoteza scenariului în care unitățile școlare vor fi nevoite să desfășoare învățământul online.
Referitor la acest aspect, inspectorul general școlar a informat că din cauză că, în județul Argeș sunt unități școlare care nu au suficiente tablete ar putea interveni dificultăți de desfășurare a orelor în format online.
De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Argeș a comunicat că pentru a veni în sprijinul unităților școlare va accesa fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență ce vor viza dotarea școlilor și formarea competențelor digitale ale personalului didactic”, a transmis Prefectura Argeş.
(Foto: descriptiv)


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)


![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)
![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)


