930 x122 grota rece

tentativă de viol

VIDEO: ARESTAT PENTRU TENTATIVĂ DE VIOL. PE CINE PUSESE BĂRBATUL OCHII

Citiți și: Argeș: A încercat să violeze o femeie de 73 de ani

Sâmbătă, agenţi din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă de viol, şi au reţinut un bărbat de 39 de ani, din Câmpulung.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 4 spre 5 iunie a.c., bărbatul ar fi pătruns fără drept în locuinţa unei femei de 80 de ani, din comuna Mihăeşti, cu care ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale.

Citiți și: Beat, a intrat în toiul nopții în casa unei bătrâne. A bătut-o și a încercat să o violeze

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung în faţa instanţei, care a dispus arestarea preventivă.

Bărbatul a fost încarcerat.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90