pizzeria sapori  930 122

catanele

UN PREOT DE PUS LA RANĂ! A CONSTRUIT O CASĂ PENTRU DOI COPII ORFANI!

Nu mulți sunt oamenii care se gândesc şi la semenii lor, la copiii care trăiesc în condiții insalubre sau la bătrânii neputincioși. Paul Stănescu este un exemplu de om cu suflet mare. Din anul 2003 părinte al bisericii din satul Catanele, sat al comunei argeșene Căteasca, îi ajută pe cei în nevoie din localitate și din vecinătatea acesteia.

Citiți și: Eveniment nemaivăzut în Argeș: Preotul din Kenya a lăsat pe toată lumea mască

„Atunci când dai, nu sărăceşti, ci te îmbogăţeşti!”

„Atunci când dai, nu sărăceşti, ci te îmbogăţeşti!”, ne spune părintele Paul Stănescu, cel care pentru materializarea scopurilor sale nobile a înfiinţat Asociaţia Filantropică-Socială Sfântul Apostol Ştefan. Familii numeroase, cu mulți copii, care trăiesc într-o singură cameră, și bătrâni care nu au bani nici de-o pâine, cu toţii sunt ajutaţi de părintele Stănescu. Din fonduri proprii şi sprijinit, câteodată, de alţi oameni cu suflet mare, părintele reuşeşte să le asigure acestora un trai decent.

Citiți și: Acesta este puștiul care a băgat în mormânt un preot din Argeș!

A construit o casă pentru doi copii orfani

„Am mers pe ideea potrivit căreia copilul trebuie să rămână în familie, chiar dacă e mai greu. I-am susţinut cu tot ce am putut, de la plata facturilor până la lemne, haine, alimente, mobilier, zugrăveli și renovări în casă. Le-am asigurat un trai decent, iar copiilor le-am oferit posibilitatea să meargă la şcoală. Copilaşii pot să vină în fiecare zi, chiar dacă desfăşurăm activităţi pentru timpul liber într-o singură sală! Ne-am propus pentru viitor să ne extindem”, ne precizează părintele. Preocupat de soarta oamenilor și ajutat de un membru al asociaţiei, preotul Paul Stănescu a reuşit să construiască o casă pentru doi copii orfani (foto 7): „I-am ajutat în urmă cu un an. Ei pot avea acum o viaţă mai frumoasă, mai blândă şi mai demnă!”.

20 de bătrâni sunt ajutați cu alimente și plata facturilor

Pentru că au probleme de sănătate şi uneori nu se pot deplasa, bătrânii sunt vizitaţi la domiciliu de duhovnicul lor. Cu alimente necesare unui trai decent, Paul Stănescu le asigură pentru o perioadă hrana zilnică: “Le oferim alimente să le ajungă pentru două luni. Câte-un sac de cartofi, 4-5 pungi de făină, un bax de ulei, carne, pâine, tot ce putem!”. 20 de bâtrâni sunt astfel scutiți de plata hranei și a facturilor şi au asigurate lemnele pentru încălzire. ”Le oferim nu doar un suport material. Discutăm cu ei, îi încurajăm și îi facem să înţeleagă că nu sunt singuri şi că există oameni cărora le pasă şi cărora nu le este indiferentă starea lor”, adaugă părintele Paul Stănescu.

555 X 222 CAPRA
HerasMed (570 x 90 px)