930 x122 grota rece

contencios

CONSTANTIN_NICOLESCU_VERDICT_TRIBUNALUL_BUCURESTI

NICOLESCU NU SE LASĂ! A CONTESTAT ORDINUL PREFECTULUI!

Constantin Nicolescu a contestat în contencios administrativ ordinul prin care prefectul Cristian Soare a dispus încetarea mandatului acestuia de președinte al Consiliului Județean Argeș.

Citiți și: Exclusiv | Pitești: Copiii, în sala de judecată! Președinta Tribunalului, gazda unei acțiuni inedite

Contestația a fost înregistrată la Tribunalul Argeș cu data de 5 martie. Precizăm că Nicolescu avea la dispoziție un termen de 10 zile de la emiterea ordinului pentru eventuala lui contestare în justiție. Iată că a făcut-o!

De altfel, în ziua în care Cristian Soare a emis ordinul, 24 februarie, Constantin Nicolescu declara în exclusivitate pentru ePitești că prefectul a greșit din punct de vedere legal: „Am discutat cu domnul Soare şi i-am adus argumente care să susţină, legal, faptul că nu avea de ce să îmi înceteze mandatul. Părerea mea este că prin ceea ce a făcut domnul prefect a încălcat legea! S-a grăbit şi a greşit. Sincer, nici nu mă aşteptam la altceva de la dumnealui! Nu înţeleg de ce tocmai acum s-a gândit să arate că are putere şi până acum nu!”. Prefectul a emis ordinul respectiv ca urmare a verdictului prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat ca fondat, definitiv și irevocabil, raportul Agenției Naționale de Integritate care l-a găsit pe Nicolescu în conflict de interese.

Citiți și: Ion Georgescu, decizie de ultimă oră! Anunțul care îi schimbă viața

555 X 222 CAPRA
HerasMed (570 x 90 px)