pizzeria sapori  930 122

cancelarie

CANCELARIA PREFECTULUI DE ARGEȘ ARE UN NOU DIRECTOR

Cancelaria Instituției Prefectului – Județul Argeș are un nou șef. În funcția de director al Cancelariei a fost numit Lucian Ionescu (foto).

Citiți și: Exclusiv! Șocant: Urs în Pitești, azi -noapte! Oameni evacuați din Parcul Lunca Argeșului!

În vârstă de 38 de ani, membru PNL, Ionescu locuiește în municipiul Câmpulung Muscel, acolo unde este consilier local. Ca urmare a numirii sale în noua calitate, va demisiona din Consiliul Local Câmpulung (cele două funcții sunt incompatibile).

Numirea a fost făcută prin ordin al prefectului Emanuel Soare (ajuns în această funcție tot cu susținere politică de la PNL) și a intrat în vigoare astăzi, 2 martie 2020.

Citiți și: Pitești. Este gratuit! Informația momentului

„De astăzi, echipa Prefectului județului Argeș s-a mărit prin aducerea, în calitate de director de Cancelarie, a domnului Lucian Ionescu.

Un tânăr profesionist, cu 12 ani de experiență în administrația publică locală și cu o bogată experiență managerială în mediul privat.

Profesionalismul de care a dat dovadă în activitatea de până acum, competențele profesionale dovedite, dar, cel mai important lucru pentru mine, și caracterul domniei sale, mă determină să cred că Instituția Prefectului a făcut un pas important în îndeplinirea misiunii sale”, a scris Emanuel Soare pe pagina lui de socializare.

Precizăm că postul de director al Cancelariei Instituției Prefectului – Județul Argeș era vacant. (Sursă foto: Facebook) 

HerasMed (555 x 222 px)
New Profesional Consult 570×90