imm 263×587

POLIȚIST RUTIER ȘI ÎN AFARA PROGRAMULUI. AGENTUL DANIEL DOBRE, LA DATORIE ORICÂND E NEVOIE

În această dimineață, în jurul orei 11:30, un accident rutier cu victimă pieton a avut loc pe DN 73, pe raza localității Mărăcineni.

Un polițist, aflat în trecere, a intervenit pentru fluidizarea traficului și asigurarea locului accidentului, după ce s-a asigurat că victima primește îngrijirile medicale necesare.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222  MAIA

Până la sosirea echipajelor direcționate către locul evenimentului, agentul șef principal Dobre Daniel, unul dintre polițiștii rutieri cu cea mai mare experiență, care se afla în trecere, întorcându-se cu motocicleta de la o intervenție tehnică, n-a trecut nepăsător pe lângă evenimentul rutier și a acționat pentru fluidizarea traficului, după ce s-a asigurat că victima primește primul ajutor.

În timp ce polițistul dirija traficul, victima, un bărbat de 54 de ani, a primit îngrijiri medicale de la doi paramedici SMURD, aflați în timpul liber.

În scurt timp, la fața locului au ajuns și echipajele repartizate pentru evenimentul rutier, iar agentul Dobre a rămas să acorde sprijin polițiștilor, pentru efectuarea cât mai rapidă a cercetării și reluarea traficului rutier.

„Il felicităm pe colegul nostru pentru modul în care îşi îndeplineşte serviciul şi îi urăm la cât mai multe intervenţii reuşite!”, a transmis IPJ Argeș.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti