930 x122 grota rece

dedulești

Prețul micilor de Dedulești s-a făcut mare

Prețul micilor de Dedulești s-a făcut mare

Citiți și: Argeș/Accident foarte grav, cu un TIR, pe cel mai periculos drum

Popasul turistic de la Dedulești, situat pe drumul național 7 Pitești – Rm. Vâlcea, continuă să fie atractiv pentru cei care călătoresc peste Dealul Negru.

Zilnic și aproape la orice oră sunt zeci de măsini și tiruri oprite aici, de o parte și alta a drumului, iar grătarele sfârâie

Citiți și: Argeș. Polițiștii au făcut un „popas” la Dedulești”! Au avut motiv bun

Doar că mititeii celebri de la acest popas par mai mici – măcar la unele terase – iar prețul a crescut simțitor. Un mititel a ajuns să coste 6 lei, în condițiile în care prețul unei caserole de 12 mici în magazin este de circa 25 lei, iar un mititel preparat în alte zone costă de la 3 la 5 lei.

Prețurile la toate preparatele de la Dedulești sunt mari, așa cum se poate vedea din imaginea de mai jos:

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu popasul de la Dedulești după ce va fi dată în folosință autostrada Pitești -Sibiu care va “deturna” grosul traficului de pe vechiul drum de peste Dealul Negru.

555×222-epitesti PNL
eurial 570×90