930×122 senatori-01 psd

adr sud muntenia

Bazinul Olimpic din Pitești: A fost nevoie de 4 ani și peste 1,7 milioane de euro

Reprezentanții ADR Sud-Muntenia au făcut o vizită la Bazinul Olimpic din Pitești la scurt timp după inaugurare. Vezi primele imagini de la Bazinul Olimpic Pitești AICI – Bazinul Olimpic din Pitești, inaugurat! Primele imagini

Citiți și: Pitești: S-a anunțat ACUM! Modificare în traficul din zona centrală!

Bazinul de la Pitești, care în prezent se ridică la standarde internaționale, a fost realizat și cu sprijinul și consultanța specialiștilor Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, precizează municipalitatea piteșteană.

Citiți și: ,,Cupa Moș Crăciun” la Pitești. Competiția de înot reunește elitele naționale

Primăria Pitești transmite:

„Reabilitarea Bazinului Olimpic a fost posibilă cu sprijinul și consultanța specialiștilor Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia: primul pas a fost făcut la jumătatea anului 2019, cu semnarea contractului de finanțare prin POR, fonduri nerambursabile.

Alături de fondurile europene accesate, bugetul local a fost o sursă prin care municipalitatea a contribuit la renovarea tuturor spațiilor din bazin și aducerea lor la standarde internaționale: un spațiu modern, de care se bucură și sportivii de performanță, și începătorii.

Valoarea totală a proiectului „Modernizare, montare sistem panouri solare și eficientizare energetică a Bazinului Olimpic din Pitești” a fost de 19.206.095,89 lei (cu TVA), din care 13.703.254,54 lei (cu TVA) au fost obținuți prin finanțare nerambursabilă. Valoarea finală a lucrărilor executate în cadrul proiectului „Reabilitare Bazin Olimpic (etapa a II-a)” a fost de 8.946.340,70 lei (cu TVA), din bugetul local.

Directorul general ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat, a vizitat complexul și a apreciat calitatea lucrărilor și a dotărilor!

Liviu Mușat, Director General ADR Sud-Muntenia:

„Sunt încântat de acest proiect! În acest moment, din tot ce cunosc eu, este cel mai performant Bazin Olimpic din Regiunea Sud-Muntenia, iar bucuria este cu atât mai mare cu cât este realizat și cu contribuția Consiliului Local Pitești! Cu siguranță că, la prima vizită pe care reprezentanții Comisiei Europene o vor face în România, bazinul de înot de la Pitești va fi pe lista de proiecte de succes vizitate! Noi, Agenția de Dezvoltare Sud-Muntenia, ne mândrim de reușită!”

Cristian Gentea, Primarul Municipiului Pitești:

„Vizita reprezentanților ADR Sud-Muntenia ne onorează, sunt foarte satisfăcut că rezultatul este văzut ca excepțional, ca urmare a unei îmbinări fericite a proiectului realizat cu sprijinul specialiștilor dumnealor și a unuia finanțat de municipalitate!”

Din 24 aprilie, Bazinul Olimpic Pitești este deschis pentru public. Am avut deja și prima competiție națională – Cupa Simfonia Lalelelor 2023, urmează altele, de care ne vom bucura împreună!”

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia este o instituție neguvernamentală, non profit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care funcționează în domeniul dezvoltării regionale.

Agenția colaborează cu autorități ale administrației publice centrale și locale, instituții, organisme, societăți comerciale, institute de cercetare, universități și alte persoane juridice și fizice din țară și străinătate interesate în dezvoltarea economică, socială și culturală a regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia.

Eurial 555 x222
570×90 MAIA