- Publicat de: Mădălina Nedelcu
- 31-10-2024, ora 18:05
- Știri, Știri, Video
Șeful Serviciului Rutier, categoric: Condițiile CLARE pentru a da în vileag șoferii agresivi!
Șeful Serviciului Rutier, categoric: Condițiile CLARE pentru a da în vileag șoferii agresivi!
Citiți și: Puțini știu asta despre noul Cod Rutier 2024: De fapt, ce poți reclama la PolițieAstăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș (strada Victoriei, nr. 60) a avut loc o conferinţă de presă ce a avut ca temă lansarea noii aplicații de sesizare a comportamentului agresiv în trafic – ESAR, disponibilă pe site-ul hub.mai.gov.ro.
Citiți și: Bravo, Poliția Argeș! Puștan de 18 ani, deposedat de permis pentru drifturi!Conferința a fost susținută de subcomisar de Poliție și purtător de cuvânt al IPJ Argeș, Rizea Marius și comisar șef Fica Constantin, șeful Serviciului Rutier Argeș.
Reprezentanții IPJ Argeș au explicat și ce trebuie să facă șoferii pentru a depune o sesizare privind comportamentul agresiv în trafic.
Pentru a beneficia de acest serviciu, șoferii trebuie să aibă un cont validat.
Validarea se va realiza prin două metode:
– prin ghiseul.ro (solicitantul trebuie să dețină un card bancar românesc și un act de identitate românesc)
– prin deplasarea la un ghișeul al Poliției Române care eliberează cazier judiciar sau istoricul sancțiunilor rutiere.
Sesizarea participantului la trafic trebuie să conțină, în mod obligatoriu, următoarele date:
– datele de identificare: nume, prenume, cod numeric personal etc.
– date de contact: număr de telefon și adresa de corespondență
– declarația pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute și a înregistrării audio-video
– data, ora, locul sau orice element de natură să conducă la identificarea locului unde a fost percepută și surprinsă posibila faptă contravențională, precum și semnătura, și să fie însoțită de înregistrările audio-video.
Comunicarea sesizării se realizează prin platforma ESAR.
Competența de verificare a sesizărilor aparține Poliției Rutiere pe raza căreia a fost percepută și surprinsă posibila faptă contravențională.
Sesizarea greșit îndreptată se trimite Poliției Rutiere competente considerându-se valabilă dacă a fost trimisă în termen.
Condiții pe care trebuie să le îndeplinească înregistrarea audio-video:
Trebuie să cuprindă următoarele elemente:
– extrasul cadrului din filmarea audio-video sau video care surprinde manevrele agresive percepute de participantul la trafic
– data și ora când au fost surprinse manevrele agresive
– locul, ori elemente care să conducă la locurile unde au fost surprinse manevrele agresive
– vehiculul implicat și numărul de înmatriculare ori înregistrare al acestuia
– semnalizarea rutieră a sectorului de drum public pe care au fost surprinse manevrele agresive, relevantă pentru constatarea contravenției.
Important de precizat este că sesizările pe platforma ESAR vizează DOAR conducerea agresivă.
Mai multe detalii puteți urmări în imaginile video de mai jos:
Puteți adăuga comentarii la acest articol pe pagina de Facebook, AICI.