930×122 CAPRA 5

china

oltchim

BANI DIN CHINA PENTRU OLTCHIM! PRIVATIZAREA VA FI AMÂNATĂ DIN NOU!

Astăzi este un nou termen pentru privatizarea Oltchim, dar, cel mai probabil, nu se va prezenta vreun investitor interesat să preia combinatul vâlcean.

Citiți și: Panică printre oameni: Euro, curs istoric, acum!

Fabrica va continua să funcţioneze, deoarece statul şi administratorul judiciar ar fi găsit în China finanţare de circa 15.000.000 de euro pentru asigurarea capitalului de lucru şi ridicarea capacităţii de funcţionare la 40%, informează economica.net. „Sunt veşti bune din China. Am reuşit atragerea unei finanţări semnificative de la partenerii chinezi, dar şi de la alţi parteneri, iar aceşti bani vor ajuta societatea să nu mai facă pierderi, într-un orizont de şase luni. Apoi un Oltchim fără pierderi poate fi privatizat mult mai uşor. Putem să pregătim privatizarea fără presiunea termenelor fixe deasupra capului.”, a spus Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim, aflat în China într-o vizită specială pentru a face rost de bani. Prin urmare, termenul de privatizare a fost amânat iar, de această dată cu 6 luni.

Până acum două grupuri şi-au declarat oficial intenţia de a cumpăra Oltchim: consorţiul chinezesc Baota Petrochemical-Junlun Petroleum şi SIF Transilvania. Ambii investitori ar fi interesaţi doar de preluarea la pachet a Oltchim cu rafinăria Arpechim Piteşti, care aparţine Petrom. Preţul ţintă pentru pachetul Oltchim-Arpechim este de circa 300.000.000 de euro.

Citiți și: Între vis și realitate: Când trece România la euro

Kaia 555×222
HerasMed (570 x 90 px)