930 x122 grota rece

ceausescu

SECURITATEA LUI CEAUȘESCU: EXPOZIȚIE, DEZBATERE ȘI FILM LA UNIVERSITATEA PITEȘTI

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii și Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universității din Pitești vă invită la vernisajul expoziției “Securitatea-instrument al dictaturii” și la o dezbatere despre rolul dosarelor Securității în formarea memoriei democratice. Evenimentul va avea loc astăzi, între orele 11 și 15, în incinta Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane (strada „Târgul din Vale”, nr. 1, Piteşti, corpul I).

Citiți și: De la glorie la decădere: Orașele epocii Ceaușescu

Printre alții, vor prezenta Ionel Didea (rectorul Universității din Pitești), Dragoș Petrescu (președintele Colegiului C.N.S.A.S.) Florian Bichir (membru în Colegiul C.N.S.A.S.) și Sergiu Rizescu (președintelele filialei Argeș a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România).

Spaţiul expoziţional va fi structurat pe două nivele de reprezentare a represiunii. Primul nivel este cel în care documentele secrete ale Securităţii prezintă principalele metode şi tehnici de urmărire şi de reprimare (supravegherea şi arestarea persoanelor care se opuneau regimului comunist, anchetarea acestora şi tratamentul inuman la care au fost supuşi deţinuţii politici în penitenciarele comuniste), modalităţile de cenzură şi de confiscare a corespondenţei, ascultarea convorbirilor telefonice, filajele și dirijarea informatorilor. O secvenţă importantă din spaţiul expoziţional va fi rezervată anului 1989 şi revoluției, ilustrată cu ajutorul unor imagini sugestive inedite. Cel de al doilea nivel aparţine memoriei trăite, înfăţişând experienţa directă a unor oameni care, consultându-şi dosarul, au acceptat să-şi împărtăşească amintirile lor pe parcursul interviurilor realizate în cadrul Centrului de Istorie Orală-CNSAS. Vizitatorii vor avea posibilitatea să vizioneze filmul documentar realizat de C.N.S.A.S. „Supravegheat de securitate în anii ‘70-’80”, în regia lui Nicolae Mărgineanu.

Citiți și: Universitatea de Stat din Pitești face angajări

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 7-20 iulie, de luni până vineri, între orele 9 și 17, în incinta Facultății de Științe Socio-Umane a Universității Pitești. (Foto: observator.tv)

New Profesional Consult-555×222
570 X 90 CAPRA 3