Donaris 930 x 122

banci

VESTE PROASTĂ DE LA PRIMĂRIE

Veste proastă de la Primărie. Tot mai mulţi piteșteni solicită Primăriei să monteze în diverse zone din municipiu bănci pentru odihnă.

Citiți și: Pitești. Lumea le primește GRATUIT în piețe!

De exemplu, o solicitare în acest sens vizează zona bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, acolo unde oamenii vor montarea a trei astfel de bănci.

Primăria dă, însă, o veste proastă: “În prezent, stocul de bănci pentru odihnă al Administraţiei Domeniului Public a fost epuizat, urmând ca pe viitor, în funcţie de fondurile disponibile şi de posibilitatea de a se achiziţiona acest tip de mobilier, să avem în vedere şi solicitarea dumneavoastră.”

Citiți și: Decizie de ultim moment! Se întâmplă la Bazinul Olimpic

Alte cereri vizează montarea de spătare, inclusiv în parcurile Ştrand şi Lunca Argeşului, la băncile puse pe domeniul public în timpul proiectului de așa-zisă reabilitare urbană, proiect realizat cu bani europeni. Primăria reiterează că această investiție o poate face doar după ce vor trece 5 ani de la încheierea lucrărilor. Pe perioada celor 5 ani, precizează municipalitatea, orice fel de intervenție în plus este interzisă, conform regulilor UE.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90