- Publicat de: ePitești
- 12-03-2014, ora 11:26
- Administrativ
ANI O SPUNE RĂSPICAT: „MIRCEA DIACONU NU POATE CANDIDA!”
În urmă cu puțin timp Agenția Națională de Integritate a dat publicității un comunicat de presă referitor la candidatura actorului Mircea Diaconu (originar din Muscel, fost senator de Câmpulung și Curtea de Argeș) pentru Parlamentul European, candidatură validată aseară de conducerea centrală a PNL. ANI o spune răspicat: Mircea Diaconu nu poate candida!
Citiți și: Decizie care afectează toți șoferii!„Având în vedere informațiile apărute recent în mass-media potrivit cărora Mircea DIACONU, vicepreședinte al Partidului Național Liberal, a solicitat Biroului Electoral Central să se pronunțe cu privire la posibilitatea ca acesta să participe la alegerile pentru Parlamentul European de anul acesta, Agenția Națională de Integritate face următoarele precizări.
La data de 19 iunie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a emis decizie definitivă și irevocabilă în sensul menținerii ca legal și temeinic a raportului de evaluare prin care ANI a constatat starea de incompatibilitate a fostului senator Mircea DIACONU. Raportat la acest fapt Curtea Constituțională a opinat, prin decizia nr. 972/2012, faptul că în cazul „votului negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, Senatul a acționat ultra vires, arogându-și competențe care aparțin puterii judecătorești” și a constatat „existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească și autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, de natură a împiedica puterea judecătorească să își îndeplinească atribuțiile constituționale și legale cu care a fost investită”.
Citiți și: „Tătucul” alegerilor, dat pe mâna Parchetului!Astfel, lui Mircea DIACONU i se aplică sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 25, alin. (2) din legea nr. 176/2010, în sensul decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani, respectiv cea de membru al Parlamentului European, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, și anume până la data de 19.06.2015: „dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului […], persoana eliberată sau destituită din funcţie […] sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”.
Având în vedere cele de mai sus, menționăm faptul că Mircea DIACONU nu poate candida pentru o funcție eligibilă de membru al Parlamentului European, în conformitate cu prevederile legii nr. 176/2010. Precizăm faptul că Agenția Națională de Integritate va utiliza toate instrumentele legale și instituționale în ceea ce privește respectarea interdicției referitoare la candidatura lui Mircea DIACONU la alegerile pentru Parlamentul European.”, se arată în comunicatul ANI.