În data de 08.02.2021, jandarmii argeșeni care executau acțiuni de verificare pe raza municipiului Pitești au depistat în spațiul închis al unui bar mai multe persoane care fumau, fapt pentru care administratorul societății comerciale a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru că nu a luat măsurile legale de a interzice fumatul în spațiul interior. Totodată, două persoane au fost sancționate cu avertisment pentru faptul că fumau în spațiul interior al barului.
Surse ePiteşti ne-au informat că localul unde a fost aplicată amenda este „Cafe des Amis”, situat în apropierea Facultăţii de Teologie din municipiu.
Astfel de acțiuni au avut loc și în municipiul Câmpulung, unde au fost sancționate trei persoane, printre care și un minor pentru faptul că fumau în interiorul unui local public.
„Acest gen de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare în toate localitățile județului, atât independent cât și în cooperare cu alte structuri”, a transmis Jandarmeria Argeş.




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)




