În acest sfârșit de săptămână, jandarmii argeșeni au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire a răspândirii a virusului Sars-Cov2 și de verificare a respectării măsurilor sanitare impuse.
Ieri, jandarmii argeșeni au oprit o petrecere privată (cununie civilă) care avea loc în interiorul unui restaurant din zona centrală a municipiului Pitești.
Am aflat că este vorba de Casa Muntenească (la Institutul de Proiectări), adică acelaşi restaurant unde s-au dat amenzi şi vinerea trecută, când a avut loc o acțiune similară. De această dată, administratorul localului precum și organizatorul evenimentului au fost sancționați cu câte 2.000 de lei fiecare, iar petrecerea a fost stopată.
Botez oprit
În acelaşi context, jandarmii au intervenit în interiorul unui restaurant din comuna Lunca Corbului se desfășoară o petrecere privată (botez) la care participau mai multe persoane. În această situație organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2000 de lei, iar petrecerea a fost oprită.










