263×587 MAIA

Cinci amenzi într-un restaurant din Bascov. Angajaţii serveau clienţi în stare de ebrietate, după ora 23

În cursul zilei trecute, poliţiştii din Bascov au constatat că la sediul unei unități de cazare de pe raza de competență, prevăzută cu restaurant, clienţii erau serviţi după ora 23:00. Totodată, din verificări s-a stabilit și că mai mulţi clienţi au fost serviţi cu băuturi alcoolice, deşi se aflau în stare de ebrietate. De asemenea, unei persoane care se afla cazată în unitate nu i s-a întocmit fişă de cazare.

Au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.000 de lei, după cum urmează:

Eurial 930 x 122 eurial
New Profesional Consult-555×222

-3 sancţiuni, în valoare totală de 1.500 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, ca urmare a nerespectării restricţiilor privind deplasarea sau libera circulaţie în intervalul 23:00-05:00;

-o sancţiune, în valoare de 500 de lei, conform Legii 61/1991R privind normele de convieţuire socială, personalului din cadrul unităţii care a servit clienţi aflaţi în stare de ebrietate;

-o sancţiune, în valoare de 2.000 de lei, conform HG 237/2001R privind normele de acces, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de întocmire a fişei de cazare.

De asemenea, a fost sesizat I.T.M Argeş pentru dispunerea măsurilor legale conform competenţelor, ca urmare a nerespectării programului de funcţionare în contextul pandemiei de COVID-19, conform art. 65 lit q) din Legea 55/2020.

(Foto: descriptiv)

570×90 MAIA
263×587-2 Grota Rece