Eurial 930 x 122

maria cristina letu

Când și cum te poți adresa instanțelor de judecată cu costuri reduse?

1. Ce este ajutorul public judiciar?

Ajutorul public judiciar este o forma de asistență acordată de stat, în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă și asigurări sociale, precum și în alte cauze, cu excepția celor penale, care are ca scop respectarea dreptului la un proces echitabil și asigurarea accesului la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară.

Citiți și: Despre recuzarea (înlocuirea) experţilor

În practică există numeroase situații când o persoană dorește să promoveze o acțiune civilă, comercială, administrativă, de muncă și asigurări sociale însă, datorită costurilor ridicate (taxe de timbru, onorariul de expert, onorariul avocatului, traducătorului, interpretului, etc) este împiedicată să facă acest lucru.

2. Formele în care se acordă ajutorul public judiciar

Având în vedere că accesul la justiție – expresie a principiilor democratice într-un stat de drept și a supremației legii – trebuie să fie efectiv, iar costurile unei proceduri judiciare nu trebuie să constituie o piedică în încercarea de a apela la justiție pentru realizarea sau apărarea unui drept, justificând, în anumite situații și condiții, susținerea din partea statului, din resurse financiare publice, se poate formula o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, în următoarele forme:

Citiți și: Cum rezolvi rapid problema chiriaşilor care nu vor să plece sau nu îţi plătesc chiria?

1. plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu (activitate denumită generic “asistenţă prin avocat”);

2. plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviințarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;

3. plata onorariului executorului judecătoresc;

4. scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.

3. Cine sunt beneficiarii ajutorului public judiciar?

Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute anterior, persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.

Prin familie se înţelege soţul/soţia, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului.

Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 500 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%.

Ajutorul public judiciar se acordă, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistență judiciară sau dreptul la asistență juridică gratuită, ca măsură de protecție, în considerarea unor situații speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut și altele asemenea.

În acest caz, ajutorul public judiciar se acordă fără îndeplinirea criteriilor prevăzute anterior, dar numai pentru apărarea sau recunoașterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate în legătură cu situația specială care a justificat recunoașterea, prin lege, a dreptului la asistență judiciară sau la asistență juridică gratuită.

4. Unde se formulează cererea de ajutor public judiciar?

Cererea de acordare a ajutorului public judiciar se adresează instanței competente pentru soluționarea cauzei în care se solicită ajutorul; în cazul ajutorului public judiciar solicitat pentru punerea în executare a unei hotărâri, cererea este de competența instanței de executare.

Cererea se poate formula oricând în cursul judecății și se menține pe tot parcursul etapei procesuale în care a fost solicitat.

Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul si starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată.

Cererea va fi însoțită si de o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor.

Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute, dar nu poate depăși, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe țară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.

555×222  MAIA
570×90 senatori-01 psd