Eurial 263×587

Exclusiv. Fost handbalist, medic de succes! Dr. Potecă operează la Spitalul Mioveni

Dr. Potecă operează la Spitalul Mioveni.

Născut în 1977, dr. Teodor Potecă este medic primar chirurgie generală şi vine la Spitalul Mioveni, de la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti.

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

 

 

Face parte din noua şi tânăra echipă de medici pe care managerul Mircea Stoian continuă să o dezvolte.

DETALII – Medicul care a salvat sute de pacienţi Covid vine la MioveniInterviu exclusiv cu dr. Alex Iacobescu, director medical la Spitalul Mioveni).

Medicul chirurg Potecă este apreciat de toţi colegii, iar directorul medical dr. Alex Iacobescu îl consideră chiar mentor.

Dr. Alex Iacobescu (foto), într-un interviu exclusiv ePiteşti: „Dr. Potecă Teodor Dan este mentorul meu. A adus o imagine foarte bună spitalului”.

930×122 https://hevy.ro/
https://hevy.ro/ 555x222px

 

 

Directorul medical face referire şi la calităţile de bun administrator ale doctorului Teodor Potecă. De altfel, dr. Potecă a fost Director general la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

În 2014, a obţinut titlul de Doctor în Medicină, după ce a prezentat lucrarea „Factori clinico-patologici si biomoleculari implicaţi în conduita terapeutică a carcinoamelor gastrice”.

Este şi Asistent universitar la U.M.F. „Carol Davila” Medicină Generală – Clinica de Chirurgie Generală a Spitalul Clinic Colentina Bucureşti.

 

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

 

Puţini ştiu însă că, înainte de a îmbrăţişa cariera de medic, dr. Teodor Potecă a fost jucător profesionist de handbal. După ce s-a orientat către medicină, dr. Potecă a continuat să se implice în proiecte care vin în sprijinul sportivilor de performanţă.

Spre exemplu, a fost membru într-o echipă de cercetători care au realizat un studiu privind actiuni eficiente si adecvate formării de către specialist/antrenor a unui set de mijloace
necesare elaborării programelor de antrenament, care să ducă la o finalitate asteptată a lotului de sportivi.

De asemenea, a fost director al unui proiect privind importanţa folosirii laparoscopiei şi a plaselor protetice în tratarea şi recuperarea sportivilor de performanţă.

570x90px https://hevy.ro/
hevy 263x587px