NOR CURIER 930X122

fântâni arteziene oprite

Gata cu distracţia în Piteşti, nu se mai face nimic. Precizări privind accesul în magazine şi restaurante

Gata cu distracţia în Piteşti. Municipalitatea a anunţat închiderea mai multor puncte de atracţie. Fântânile arteziene urbane și zona de agrement, cu trenuleț și bărci, din Parcul Ștrand, vor fi închise din 15 octombrie.

Citiți și: Patru parcuri din Pitești, dotate cu noi echipamente de fitness și cățărare

De asemenea, toate fântânile arteziene urbane se vor închide, iar trenulețul și bărcile din zona de agrement a Parcului Ștrand nu vor mai fi funcționale, pentru toată perioada sezonului rece.

Citiți și: PREFECT: DESCHIDEREA LOCURILOR DE JOACĂ NU E OPORTUNĂ/CE SPUNE DESPRE PARCURI

 

Acestea vor fi repuse în funcțiune odată cu venirea primăverii.

 

 

În ceea ce priveşte evenimentele sociale şi culturale, este puţin probabil ca în următoarea perioadă să se mai organizeze ceva.

Cel mai apropiat eveniment, Trivale Fest, programat pentru ziua de sâmbătă, 23 octombrie, a fost amânat.

„Având în vedere situația pandemică actuală și evoluția numărului de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 pe raza municipiului Pitești, ediția a VI-a a Festivalului Național de Muzică Folk Trivale Fest, programată să se desfășoare sâmbătă, 23 octombrie 2021, a fost amânată. Pentru siguranța cetățenilor, evenimentul va fi organizat la o dată ulterioară, atunci când condițiile sanitare vor fi favorabile”, precizează municipalitatea.

În ceea ce priveşte restricţiile pandemice, subprefectul Emanuel Soare a făcut o serie de precizări:

-Copiii cu vârste sub 12 ani au o singură obligaţie: portul măştii de la 5 ani în sus; Cei cu vârste de peste 12 ani, nevaccinaţi, după ora 20.00 ar trebui să prezinte declarație sau adeverinţă. Faptul că merg la şcoală este un motiv profesional, de exemplu.

-La incidenţe de peste 6 la mie programul restaurantelor şi cafenelelor este următorul: în intervalul 05.00-24.00 se intră doar cu certificat verde pentru vaccin sau trecut prin boala sub 180 de zile.

-Magazine: Între 6 si 7.5 la mie, magazinele funcţionează între 05.00-22.00, Vineri, Sâmbăta şi Duminica. Peste 7.5 la mie, magazinele funcţionează între 05.00-22.00, toată săptămâna.

După ora 20.00 nu se mai poate circula decât în condiţiile carantinei de noapte.

Sursă foto 3 articol: ghid-pitesti.ro

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90