New Profesional Consult 930 x 122

ani

JUSTIȚIA, DECIZIE DEFINITIVĂ ÎN CAZUL PRIMARULUI IONICĂ

Justiția, decizie definitivă în cazul primarului Ionică. Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins recursul făcut de primarul Cornel Ionică cu privire la existența conflictului de interese administrativ stabilită în ceea ce îl privește de către Agenția Națională de Integritate (ANI) pe vremea când era viceprimar.

Citiți și: Un primar nu poate justifica o avere de peste 3 milioane de lei

Ședința de judecată a avut loc pe data de 28 septembrie 2018, hotărârea fiind afișată astăzi:

”- Soluție: Respingere recurs – Nefondat.

Citiți și: Primar celebru, dat pe mâna procurorilor! ANI a constatat avere nejustificată

– Detalii soluţie: decizia nr. 3051/28.09.2018, respinge recursul declarat de Ionică Constantin Cornel împotriva sentinţei nr.199/F-Cont din 18 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti-Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi (n.r. – vineri), 28 septembrie 2018”.

Amintim că în primăvara anului 2016 ANI a anunțat că în perioada în care a fost viceprimar Cornel Ionică s-a aflat în conflict de interese administrativ:

„În perioada exercitării mandatului 2008-2012 (n.r. – Cornel Ionică) a participat la deliberarea şi adoptarea a două hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Piteşti din data de 24 septembrie 2009, având ca obiect validarea unor protocoale încheiate între Centrul Cultural al municipiului Piteşti cu societăţi comerciale la care ginerele său este asociat şi administrator (prin validarea protocoalelor, societăţile comerciale au beneficiat de folosinţa unor spaţii puse la dispoziţie de Centrul Cultural).

De asemenea, acesta a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local al municipiului Piteşti din data de 8 iulie 2010, în baza căreia a fost încheiat un contract de asociere între Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului municipiului Piteşti şi S.C. D&D GENERAL INVEST S.R.L., societate comercială la care ginerele său este asociat unic şi administrator (prin încheierea contractului de asociere, societatea comercială a beneficiat de folosinţa unor suprafeţe de teren aparţinând domeniului public în vederea exploatării neîngrădite pentru publicitate).

Persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile art. 46, alin. 1), din Legea nr. 215/2001 şi dispozițiile art. 75, lit. a), şi art. 77, alin. (1) şi (2), din Legea nr. 393/2004.”, preciza ANI în 2016 (AICI, subiectul pe larg și declarația din 2016 a lui Cornel Ionică).

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90