- Publicat de: ePitești
- 29-03-2016, ora 9:36
- Administrativ
ANI: CORNEL IONICĂ, ÎN CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
ANI: Cornel Ionică, în conflict de interese administrativ.
Citiți și: Exclusiv | Pitești: Sfârșit de drum pentru un politician controversatAgenţia Naţională de Integritate (ANI) a dat astăzi publicităţii un comunicat privind starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii sau conflict de interese în cazul a 40 de foşti sau actuali aleşi locali.
Printre cei incriminaţi se numără şi Cornel Ionică, viceprimar al municipiului Piteşti, acuzat de conflict de interese administrativ. Ionică abia fusese exonerat în instanţă de alte acuzaţii ale ANI referitoare la incompatibilitate (cu privire la declaraţiile de avere ale viceprimarului).
Citiți și: Primar celebru, dat pe mâna procurorilor! ANI a constatat avere nejustificatăIată care sunt noile acuzaţii ale ANI:
„În perioada exercitării mandatului 2008-2012 (n.r. – Cornel Ionică) a participat la deliberarea şi adoptarea a două hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Piteşti din data de 24 septembrie 2009, având ca obiect validarea unor protocoale încheiate între Centrul Cultural al municipiului Piteşti cu societăţi comerciale la care ginerele său este asociat şi administrator (prin validarea protocoalelor, societăţile comerciale au beneficiat de folosinţa unor spaţii puse la dispoziţie de Centrul Cultural).
De asemenea, acesta a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local al municipiului Piteşti din data de 8 iulie 2010, în baza căreia a fost încheiat un contract de asociere între Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului municipiului Piteşti şi S.C. D&D GENERAL INVEST S.R.L., societate comercială la care ginerele său este asociat unic şi administrator (prin încheierea contractului de asociere, societatea comercială a beneficiat de folosinţa unor suprafeţe de teren aparţinând domeniului public în vederea exploatării neîngrădite pentru publicitate).
Persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile art. 46, alin. 1), din Legea nr. 215/2001 şi dispozițiile art. 75, lit. a), şi art. 77, alin. (1) şi (2), din Legea nr. 393/2004.”
„Consiliul Local a aprobat doar de principiu cadrul de derulare a contractelor, nu şi contractele. Ginerele meu avea contract cu Centrul Cultural pentru televiziunea Alpha (n.r. – care a funcționat în incinta Casei Cărții, acolo unde își desfășoară activitatea Centrul Cultural) cu mult înainte ca eu să fi ajuns viceprimar. La fel şi cu contractele de publicitate, SPEP (n.r. – Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului municipiului Piteşti) a aprobat aceste contracte, nu eu. Voi merge în instanţă şi se va dovedi că dreptatea este de partea mea.”, declară Cornel Ionică pentru ePitești.