930×122 CAPRA 5

curtea de apel pitesti

TUDOR PENDIUC ȘI MIRCEA BRANIȘTE, CONDAMNAȚI DEFINITIV

Tudor Pendiuc și Mircea Braniște, condamnați definitiv. Curtea de Apel Pitești a pronunțat astăzi sentința în dosarul DNA cu privire la asfaltarea drumului care duce către vila lui Carmen Lis, fosta secretară a fostului primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc.

Citiți și: Pitești. Ziua Europeană a Justiției Civile, marcată la Curtea de Apel

Fiecare dintre cei doi a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare și interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 3 ani (în ceea ce îl privește pe Tudor Pendiuc, pe o perioadă de 3 ani acesta nu va putea fi ales în nicio funcție publică și nu va putea ocupa nicio funcție publică). De asemenea, Pendiuc și Braniște vor face muncă neremunerată în folosul comunității la Direcția de Sănătate Publică sau Inspectoratul Școlar Argeș. Mircea Braniște pierde funcția de director al Administrației Domeniului Public (ADP) Pitești. În plus, fiecare va plăti câte 5.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. 

Precizăm că judecătorii Curții de Apel Pitești au admis apelul făcut de DNA Pitești împotriva sentinței din iunie anul trecut prin care Tribunalul Argeș îi achitase pe cei doi. Iată sentința Curții de Apel Pitești, afișată în urmă cu puține minute:

Citiți și: „Așa e în viață” | Ion Georgescu se întoarce la Primăria Mioveni

”Tip soluție: Admis apel. Solutia pe scurt: Respinge cererea de repunere pe rol formulată de inculpatul Pendiuc Tudor, având în vedere poziţia acestuia exprimată la termenul din data de 03.12.2018, cum că nu doreşte să dea declaraţii în faţa instanţei de apel. Admite apelul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ Î.C.C.J. – D.N.A. SERVICIUL TERITORIAL PITEŞTI împotriva sentinţei penale nr. 293 din data de 28 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 973/109/2017 privind pe inculpaţii BRANIŞTE FLORENTIN MIRCEA şi PENDIUC TUDOR. Desfiinţează în parte sentinţa şi rejudecând dispune următoarele:

Înlătură soluţia de achitare dispusă faţă de inculpaţii Pendiuc Tudor şi Branişte Florentin Mircea.

În baza art. 47 din Cp rap. la art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 din Cp cu aplic art. 75 alin. 2 lit. b din Cp, condamnă pe inculpatul Pendiuc Tudor la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Cp. În baza art. 65 alin. 1 din Cp, interzice inculpatului Pendiuc Tudor exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Cp ca pedeapsă accesorie. În baza art. 91 şi art. 92 alin. 1 Cp, suspendă executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 din Cp, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cp, pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul următoarelor instituţii: Direcţia de Sănătate Publică Argeş sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se comunică serviciului de probaţiune.

În baza art. 91 alin. 4 Cp. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau a nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse.

În baza art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 din Cp cu aplic art. 75 alin. 2 lit. b din Cp, condamnă pe inculpatul Branişte Florentin Mircea la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Cp. În baza art. 65 alin. 1 din Cp, interzice inculpatului Branişte Florentin Mircea exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Cp ca pedeapsă accesorie. Interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. g din Cp constă în interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de director al Administraţiei Domeniului Public Piteşti. În baza art. 91 şi art. 92 alin. 1 Cp, suspendă executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 alin 1 Cp, pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 din Cp, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cp, pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul următoarelor instituţii: Direcţia de Sănătate Publică Argeş sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş.

Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se comunică serviciului de probaţiune. În baza art. 91 alin. 4 Cp, atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau a nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse.

Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Administraţia Domeniului Public Piteşti.

Constată că inculpatul Branişte Florentin Mircea a achitat valoarea prejudiciului, în cuantum de 27.747 de lei, conform chitanţei seria ADP nr. 000008264 din 07.02.2017. Înlătură dispoziţia primei instanţe privind restituirea către inculpatul Branişte Florentin Mircea a sumei de 27.747 de lei.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana vătămată STATUL ROMÂN PRIN REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA PRIN DIRECŢIA SILVICĂ ARGEŞ împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 274 alin. 1 şi 2 din Cpp, obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 5.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (urmărire penală şi prima instanţă). Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 868 de lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iunie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Document: Hotarâre 531/2019 06.06.2019”. (Sublinierile aparțin redacției) 

Eurial 555 x222
HerasMed (570 x 90 px)