HerasMed (930 x 122 px)

ordonanță

GRINDEANU: „ABROGĂM ORDONANȚA”

UPDATE: Grindeanu: „Abrogăm Ordonanța”. Prim-ministrul Sorin Grindeanu, declarație de presă la Palatul Victoria: „Am ascultat şi am văzut şi am auzit în aceste zile foarte multe opinii, multe opinii venind din partea colegilor de partid, partidul din care fac parte de 20 de ani, colegi din coaliţia guvernamentală, colegi de politică de la partidele aflate în opoziţie, am auzit foarte multe opinii de la oameni simpli, am auzit vocea străzii. Vin azi, după toate aceste opinii exprimate de foarte mulţi în aceste zile, să vă spun decizia mea ca prim-ministru în ceea ce înseamnă dezbaterea publică din aceste zile. Nu vreau şi nu doresc să dezbinăm România. România nu poate fi ruptă în două, România, cred eu, în acest moment, prin tot ceea ce se întâmplă, pe de o parte, pe partea cealaltă – argumentele celor care ne-au susţinut şi ne-au votat – pare ruptă în două, dacă nu chiar în mai multe bucăţi. Este ultima mea dorinţă de a se ajunge la aşa ceva.

Citiți și: Pitești. Cade primul cap! Directoarea unei instituții importante: „Închei astăzi!”

În acelaşi timp, vreau să vă spun că tot ceea ce înseamnă deciziile pe care Curtea Constituţională le-a luat în timp şi care nu au fost puse în practică, e normal, e chiar conform legii, ca în cel mai scurt timp să-şi găsească transpunerea în cadrul legal. Orice decizie a Curţii Constituţionale este o decizie obligatorie pentru toată lumea, indiferent unde lucrează, indiferent de ceea ce se ocupă, toate aceste lucruri sunt obligatorii pentru toţi cetăţenii României.

Pe de altă parte, dincolo de mitinguri – şi am urmărit cu atenţie tot ceea ce s-a întâmplat în aceste zile în toată ţara şi am văzut poziţiile oamenilor, foarte multe dintre ele argumentate, altele, în schimb, nu transmiteau de fapt realitatea. Ideea este că s-a creat un clivaj în societate. Pe de altă parte, membrii şi susţinătorii noştri ne îndeamnă să continuăm în ceea ce înseamnă acest demers.

Citiți și: Sfârșit de carieră pentru un cunoscut manelist. ”Sper ca Dumnezeu să mă mai țină în viață”

Ca prim-ministru, vă anunţ că după aceste zile am luat câteva decizii. Prima – mâine vom face în regim de urgenţă o şedinţă de guvern pentru abrogarea acestei ordonanţe. Folosesc termenul abrogare pentru că aşa este… am văzut dezbaterile inclusiv din acest punct de vedere. E termenul folosit de Administraţia Prezidenţială atunci când ne-a cerut să abrogăm această ordonanţă. Vom găsi calea legală – abrogarea, prorogare – ca să nu intre în vigoare această ordonanţă, ca să fiu cât se poate de clar.

De asemenea, vreau să vă spun că e nevoie de a avea totuşi o concordanţă între ceea ce înseamnă deciziile Curţii Constituţionale şi cadrul legal. O să demarez rapid o consultare cu toate celelalte partide, pornind de la deciziile Curţii Constituţionale şi de la forma pe care o avem, excluzând poate acel prag de 200.000 de lei, foarte mult discutat, astfel încât după un dialog pe care sper să-l am, şi folosesc acest prilej pentru a lansa această invitaţie la dialog în cel mai scurt timp, în cel mai scurt timp să trimitem proiectul de lege spre Parlament pentru punerea în concordanţă a deciziilor Curţii Constituţionale cu cadrul legal.

De asemenea, cred că e important să mai spunem un lucru, şi anume faptul că toate argumentele pe care noi le-am avut în susţinerea acestei ordonanţe n-au fost foarte bine comunicate. Din acest motiv s-a creat foarte multă confuzie, s-au creat foarte multe distorsiuni care n-au legătură cu ceea ce, până la urmă, s-a adoptat. Şi de aceea Ministerul Justiţiei şi ministrul Justiţiei îşi vor asuma şi îşi asumă consecinţele.

Închei prin a vă spune următorul lucru: că doresc în continuare a pune în practică programul de guvernare pentru care noi am fost votaţi. Mai avem pe primul trimestru 12 puncte pe care trebuie să le adoptăm prin şedinţele viitoare de Guvern şi prin măsurile pe care le vom lua, astfel încât ceea ce au votat românii, acel program de guvernare să se regăsească în viaţa lor de zi cu zi.”

Tăriceanu: „Retragem Ordonanța”. Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României și copreședinte ALDE, a anunțat cu puțin timp în urmă că OUG pentru modificarea legislației penale va fi retrasă.

Amintim că primul care astăzi a vorbit public despre posibilitatea abrogării OUG care a adus în stradă la proteste sute de mii de oameni este Liviu Dragnea, președintele PSD. Detalii, AICI.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
New Profesional Consult 570×90