930×122 CAPRA 5

autostrada sibiu-pitesti

Video spectaculos. Cum arată tronsonul 1 al Autostrăzii Sibiu-Pitești

Lucrările pe tronsonul 1 al Autostrăzii Sibiu-Pitești sunt realizate în proporție de 80% și ar urma să fie gata până la sfârșitul lui 2022.

Citiți și: Ultima oră! Deschiderea mult așteptată de pe Autostrada Pitești-Sibiu!

„Există șanse reale ca circulația să fie deschisă, pe cei 14 kilometri de autostradă, până la sfârșitul acestui an”, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, care au făcut publice și imagini cu șantierul în lucru.

Lucrările de pe tronsonul Sibiu – Boița au ajuns la un grad de realizare de aproximativ 80%.

Citiți și: Imagini din primului tunel forat de autostradă din România aflat pe A1 Pitești-Sibiu

La începutul acestei săptămâni au fost încheiate toate lucrările de betonare pe ambele căi ale Viaductului Tălmăcel, cea mai importantă structură de pe acest lot, lung de peste 650 de metri, cu o înălțime de peste 30 de metri, se arată într-o postare pe Facebook.

Constructorul lucrează acum la așternerea straturilor de asfalt care acoperă deja peste 70% din lungimea totală a lotului.

De asemenea, pe unele secțiuni s-au montat și parapetele de siguranță, sistemul de iluminat și panourile fonoabsorbante.

Autostrada Sibiu-Piteşti va avea în total o lungime de peste 122 de km şi va asigura o legătură rutieră modernă cu reţeaua europeană de autostrăzi, pe Coridorul 4 Paneuropean.

Kaia 555×222
570 X 90 CAPRA 3