NOR CURIER 930X122

dinu lipatti

ALTĂ VOCE DE EXCEPȚIE DE LA „DINU LIPATTI”: GEORGE MĂRGINEANU

Se numeşte George Mărgineanu, are 17 ani şi învață la Liceu de Artă ,,Dinu Lipatti’’ din Piteşti. George este solist de muzică populară și face parte din ansamblul Hora din comuna Albeştii de Argeş. Cântă de la vârsta de 4 ani, pasiunea pentru folclor fiindu-i insuflată de bunicii săi.

Citiți și: Pitești. Artiști amendați în Găvana de Poliția Locală: „S-a dus jumate din salariu!”

„Bunicii au fost cei care m-au îndrumat către muzica populară”

Unde își are originea pasiunea ta pentru muzica populară?

Citiți și: DUMITRU FĂRCAȘ A MURIT

-Totul a început la vârsta de 4 ani. Pe atunci bunicii au fost cei care m-au îndrumat către muzica populară. Mai apoi, în jurul vârstei de 11 ani, m-am înscris la Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Piteşti, pe care am şi absolvit-o. În prezent sunt elev la ,,Dinu Lipatti’’.

Când şi cum a început colaborarea ta cu ansamblul Hora?

-Colaborarea a început în urmă cu doar un an. Am fost recomandat de domnul Graţian Bădescu, solist în ansamblul Doina Argeşului, iar la scurt timp după aceea m-am întâlnit la un spectacol cu domnul coregraf şi coordonator al ansamblului Hora. I-a plăcut cum cânt şi m-a acceptat în echipa domniei sale.

Care este cel mai important premiu pe care l-ai câştigat?

-Cred că premiul trei la festivalul internaţional de muzică lăutărească veche „Zavaidoc’’. Toate premiile obținute au fost, însă, speciale.

Recent ai câştigat marele trofeu al festivalului naţional „Tradiţii Argeşene’’.

-A fost un moment unic. Nu m-aş fi gândit vreodată că trofeul va ajunge tocmai la mine. Pe scenă au urcat o mulţime de artişti extrem de talentaţi… Sunt foarte fericit de premiul câştigat şi le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine.

„Nu te poţi numi artist de muzică populară dacă nu ştii să cânţi o doină”

Care sunt interpreţii tăi favoriţi?

-Marinică Iordache, Gavril Prunoiu, Elisabeta Turcu, Maria Lătăreţu şi mulţi alţii.

Este important pentru un artist de muzică populară să ştie să interpreteze doine?

-Nu te poţi numi artist de muzică populară dacă nu ştii să cânţi o doină sau o baladă. În ziua de azi toată lumea cântă folclor. Doina este, însă, ceva aparte, prin ea poţi exprima ceea ce simţi mult mai profund decât în cazul celorlalte genuri folclorice.

Crezi că interpretul de muzică populară ajunge mai aproape de sufletul omului decât oricare alt artist?

-Cu siguranţă! Acum se ascultă tot felul de genuri muzicale, începând de la manele până la rap şi multe altele. Însă muzica populară este limbajul poporului nostru.

Ce facultate vei urma?

-Fără niciun fel de dubiu, Conservatorul!

Noi, cei de la ePitești, îți dorim mult succes!

-Mulțumesc! (Foto: Facebook George Mărgineanu)

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3