New Profesional Consult 930 x 122

dan andrei

„ROMEO ȘI JULIETA” PE SCENA TEATRULUI DAVILA! EL VA JUCA ROLUL LUI ROMEO!

„Când eram în anul 2 de facultate această piesă a fost pusă în scenă și în Craiova. Am fost să o văd de 8 ori și de fiecare dată am plâns! Nu am crezut, însă, că voi ajunge vreodată ca eu însumi să joc în Romeo și Julieta. Romeo însemna prea mult pentru mine…”, povestește Dan Andrei, actor al teatrului piteștean „Alexandru Davila”.

Citiți și: Gentea anunță o nouă investiție majoră în Pitești!

„Romeo și Julieta”, preferată în locul lui „Hamlet”

Originar dintr-o comună din județul Dolj, Dan Andrei este de 7 ani actor la „Alexandru Davila”. A debutat aici în anul 2007 cu „Nunta lui Puiu”, de Puşi Dinulescu, în regia lui Matei Varodi, piesă în care a jucat personajul principal. În primăvara anului trecut unul dintre regizorii teatrului, Bogdan Cioabă, s-a gândit să monteze  piesa „Hamlet” pentru actorul Florin Dumitru. Acesta din urmă, însă, a spus, că poate să joace Hamlet şi la 50 de ani, că mai are timp, dar că pentru Andrei ar fi „ultima strigare” pentru rolul Romeo.

Citiți și: Pitești – Exclusiv. Încă un Kaufland în cel mai tare cartier din oraș!

“A însemnat foarte mult pentru mine! De atunci, cu unele pauze, ne pregătim pentru Romeo și Julieta. De obicei, la început aştept… Nu mă apuc să citesc piesa, aştept ca regizorul să îmi spună ce mesaj vrea să transmită cu acea piesă şi cum vede dânsul personajul meu. Intervine un dialog între mine şi regizor, o mică „bătaie”, pentru că eu trag să îl aduc spre mine, iar regizorul trage să mă aducă spre cum vede dânsul personajul. Romeo poate să fie oricine dacă stai şi te uiţi pe stradă, sunt o grămadă de Romeo…”, ne spune Dan Andrei. Actorii teatrului „Alexandru Davila” îşi doresc ca la toamnă să deschidă stagiunea cu piesa „Romeo şi Julieta”. Andrei ar urma să joace alături de Ramona Olteanu (pe care o știți și din „Edith Piaf-În vârtejul norocului”), care va interpreta rolul Julietei.

A vrut să devină polițist, dar a optat pentru teatru

În vârstă de 32 de ani, Dan Andrei a avut la un moment dat intenția să devină… poliţist! În cele din urmă, însă, a optat pentru teatru. ”Simt adrenalină şi ajung pe scenă să fiu omul care pot avea toate lucrurile”, spune actorul teatrului piteștean. Andrei este absolvent al Departamentului de Artă Teatrală al Universităţii din Craiova.

Anul trecut a fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio-Inter Fest Piteşti, pentru rolul său din piesa „Jurnalul unui nebun”, de Gogol, în regia Luminiţei Borta.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3